Mi-a placut cartea, am urmat indemnul, numai ca am inlocuit rugaciunea cu ceva mai aproape sufletului meu de masterchef neincoronat.
Sunt zile in care vorbele-mi sunt seci si cand incep sa le azvarl pe hartie imi suna a gol sau miros a ranced ca niste nuci uitate in camara, peste care au trecut neprielnic prea multi ani. In alta vreme, vorbele-mi rasar si cresc, dimpotriva, precum ciupercile dupa ploaie. Le culeg atenta, sa nu strivesc palaria carnoasa sub care se ascund ude, visele mele. Asa crude, insirate una langa alta, alaturate intamplator, pe hartie ca in cratita, nu au nici un gust sau, mai rau pot deveni strepezii. Uiite, am gasit doua zemoase. Oare cum se vor fi combinand aromele lor?
Mananc, scriu, citesc si iubesc…
Citesc bloguri. Dimineata, pentru micul dejun, cel despre care specialistii spun ca e cea mai importanta masa a zilei, imi aleg ingredientele cu grija. Bloguri pe care le stiu, retete vechi si gustoase. Le asortez cu o cafea neagra, mare. Cuvinte fierbinti, aburinde, nascute de numai cateva ore si fericite de darnice ursitoare cu toate comorile sufletului. Lectura are gust de cafea, cafeaua are gust de lectura.
La masa de pranz nu am timp prea mult. Atunci aleg, de nevoie, cuvinte sandvici. Le gasesc in blogurile fast-food. Cele care nu te lasa cu nimic. Se halesc si se digera Repede. Le gust pe loc, din picioare, rapid, haide, treci mai departe, gata masa. Niciodata nu tin minte, de la o zi la aalta, ce am mancat la pranz.
Zilele mele au meniu aproape fix. Spun aproape, pentru ca seara am parte de bufet suedez. Totul la alegere, all inclusive. Exceptie serile in care oboseala ma trimite la culcare pe nemancate. Dar cand nu o face, atunci deschid larg usa restaurantului de vise si ma plimb pe langa mesele incarcate cu de toate. Bune sau rele. Aici o ciorba de cuvinte prea acra pentu gustul meu ( ciorba la cina?? pai daca nu am timp de ea altadata?), acolo e ceva dulce, cu o culoare ademenitoare, dar chelnerul bloggerul nu ma baga in seama, oricat incerc sa il strig sa imi aduce si mie o portie. Alalturi de mine, un oaspete suparat ca nu a gasit niste cuvinte pe tava, el e satul sa tot desfaca metafora de coaja, nu are chef si nici instrumente potrivite. La alta masa un homar rosiatic, pacat ca nu ii gasesc carnita de clesti, dincolo un delicios peste spada…Cand ajung la somn de obicei am obosit.
Mananc, scriu, citesc si iubesc…
Mi se intampla in ultima vreme sa amestec mai des cuvinte pe blog decat legume in cratita si cand nu primesc pentru aceasta stare de fapt egoista nici o reclamatie, simt ca sunt iubita peste poate. Mi se intampla sa vreau sa scriu despre x si y lucruri si tot ce asez pe hartie sa miroasa a amor si echilibru, un fel de tocanita in dulcele stil clasic si atunci mi-e teama sa nu plictisesc cinstitii meseni cu starea mea rotunda de bine si de implinire. Ma simt mai implinit gospodina a sufletului decat a bucatariei, dar nici macar acolo nu am veleitati de masterchef, oricat as vrea. Nu reusesc sa gust dragostea manuind cu rafinament furculita, cate una pentru fiecare fel, fara sa plescai de placere sau sa ma stramb cand mi se pare excesiv de condimentata. Dar, desi ma stramb, de obicei tac si inghit, nu am stiut niciodata sa scuip discret in servet ce nu imi e pe plac, de obicei ma intreb indelungat daca nu cumva cu gusturile mele reprezinta o problema, ca mi le port nedreprinse cu combinatii inedite de arome. Daca imi place, casc gura larg si mi-o umplu, mesteg grabita sa ma imbuc o data, e bun, mai vreau, si la finalul fiecarei mese imi ling degetele indelung si minutios, cu gestul pisicii care a terminat soricelul si acum cauta sa elimine de prin toate colturile botului aroma de ne(vinovatie).
Mananc, scriu, citesc si iubesc… Si cu toate la un loc imi hranesc deopotriva trupul si mintea.
