Iubesc moldovenii. Pentru ca au vorba dulce si mangaietoare mustind de vocale, un mod de a fi molcom si sugubat si, pentru ca, de cate ori am iubit unul, m-am simtit in cer.
Dragostele mele moldovene s-au insirat simplu si fierbinte, au venit si au plecat la fel de natural, fara conflicte de constiinta, fara regrete, vorbe in plus sau in minus. N-au fost multe, dar au avut sens. Ca atunci cand mergi pe drum lung, ostenesti si vezi un petec de iarba in care asezandu-te, simti cum pamantul te umple de energie si iti ia, cu suflul sau, oboseala. Asa au fost ele.
Dintre toti cel mai abitir m-am iubit cu un fecior de popa, cu coapse de statuie greaca si ochi adanci de armasar murg aflat in splendoarea tineretii sale. O data a fost pe cand credeam ca intre Orasul lui Bucur si Cetatea Neamtului iubirea poate sa faca pod de flori. N-a putut, dar asta nu ne-a oprit sa culcam la pamant, in inclestarea unor trupuri tinere si insetate, toate florile bunicii si sa lasam soarele sa rasara aurind boabele de fericita sudoare. Aveam 18 ani si imi facusem o lista cu lucrurile pe care nu aveam de gand sa le uit vreodata. Tavaleala din gradina figura pe la unul din primele puncte si ceva era neterminat, stiam bine. Undeva, candva, povestea avea sa afle un nou episod, daca nu muream intre timp, m-am gandit pe cand locomotiva suiera iesind din gara si eu din viata lui. Nu m-am inselat.
Am pus in bagaj amintirea moldoveanului meu mandru prin toate trenurile prin care m-a dus viata, jobul sau cheful si candva, cand viata imi trantise mai mult de 15 ani in plus in carca, ne-am gasit a doua oara. El, vizitator in tara noastra si insurat intr-una straina, eu, inca spectatoare la visele de stabilitate ale altora. Genul de belea frumoasa si complet lipsita de complicatii pe care nevasta isi doreste ca barbatul ei sa n-o intalneasca niciodata. Moldoveanul meu a intalnit-o, nu-i statea in fire sa se fereasca de belele. Ne-am apucat in brate, ne-am sorbit rasuflarea si ne-am framantat temeinic, cu nostalgie. Sa mai spun cum stiu moldovenii sa iubeasca? Dumnezeieste! N-am mai strivit tulpini lungi de floare de gradina si soarele n-a rasarit peste noi, ca asteptarea celor 15 ani nu ne oferea ca plata decat vreo cateva zile grabite. Dar ce zile! I-am fost pe rand amanta, sotie, sclava, stapana. M-a dus intr-un apartament micut, prafuit si aproape pustiu, genul acela de apartament de fost burlac al unui barbat resemnat insurat si m-a iubit intr-un pat careia ii inchin si acum ode, lui si unei saltele mult mai comode decat pamantul de odiniora din gradina.
Cand o locomotiva a suierat din nou si eu am plecat, ca sa nu il vad pe el plecand, am revazut in minte lista de odinioara. Undeva, candva, povestea avea sa afle un nou episod, daca nu muream intre timp, m-am gandit pe cand locomotiva iesea din gara si eu din viata lui.
