Uneori indiferenta actioneaza ca un pansament

salutDe felul meu sunt politicoasa, uneori chiar excesiv; ma adresez cu “dvs” chiar si vanzatoarei de la magazinul din colt care are putin peste jumatate din varsta mea. De salutat imi salut vecinii de bloc ori de cate ori ii intalnesc, chiar daca asta se intampla de patru ori pe zi si insist sa o fac desi unii sunt (sau se dau) tari de urechi si se uita prin mine, fara sa ma vada.

Sunt doi oameni pe care, totusi, nu ii salut pe strada niciodata. Una este vecina care locuieste dedesupt, la etajul 1, al carei fiu, nebun de legat (la propriu, l-a luat ambulanta in camasa de forta de cateva ori) m-a pocnit, pe cand eram adolescenta, in timp ce ea ii facea galerie pe margine si ulterior venea noaptea, fix la ora 12, sa bata in usa noastra cu o bata de lemn, de am dormit, cat eram de capra, vreo cateva luni cu mama, pana mi-a trecut teama si, in paralel, i-a aparut respectivei, cand un politist cumsecade i-a explicat cu destul de putin duh al blandetii ce face legea celor ca ea.

Al doilea exemplu este fostul meu socru, cel care, atunci cand a aflat ca minunatul sau fiu m-a lovit, a deliberat, in nemarginita sa intelepciune: ei, trebuie sa fi facut tu ceva sa meriti, de parca am fi vorbit despre premiul I cu coronita. Acelasi om care acum, cand ma vede (de obicei de mana cu actualul aproape sot) ma masoara de la adapostul ochelarilor cu lentile fumurii, de parca ar planui sa ma cumpere. Il anunt pe aceasta cale ca nu sunt de vanzare, dar degeaba, dar degeaba, nu il vad coborand de la inaltimea functiei sale (de sofer) pentru a citi blogului aleia care a avut nefericita inspiratie de a se incurca pana la casatorie, cu fiu-sau, acum cativa ani (lumina).

Nu sunt nepoliticoasa, jur pe rosu, cel putin nu la modul general. Dar pe astia doi oameni refuz incapatanat sa ii salut, desi stiu exact care este momentul din care gestul lipseste, nu pot pretinde ca nu ii vad. Pur si simplu incerc sistematic sa ma conving ca lucrurile acelea de care ii leg pe ei nu s-au intamplat niciodata si la un moment dat sunt convinsa ca imi va reusi smecheria. Pana atunci, indiferenta mea chinuit mimata actioneaza ca un pansament curat pe o rana care nu s-a inchis inca.

3 COMENTARII

  1. Pe mine stiu ca au inceput sa ma enerveze, de cand merg la sala – fiindca sunt un cool – toti aia care intra ca boii in incaperea plina, se uita in jur, baga capul in pamant si nu zic nimic. Tot asa, o sumedenie de vanzatori/vanzatoare de la noi stau rau de tot cu bunele maniere si cu ei imi pierd rabdarile de obicei. Si eu politicos din fire, salut cand intru si multumesc cand primesc ce-mi cer. Daca raspunsul la salut nu-l vreau mereu ca, deh, poate nu a auzit cucoana, cand ii zic "Multumesc" si ea se uita ca vaca, ii repet. Unei tanti i-am stat in fata si i-am zis de 3 ori, din ce in ce mai tare si raspicat, "Multumesc," pana cand mi-a raspuns. Deci se poate.

    Din fericire, nu am (inca) persoane pe care sa nu vreau sa le salut, deci stau bine la capitolul asta.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord