Ma uitam intr-una din serile trecute la un film de prin anii ’80, in care erau o scena unde un tanar soldat ii scria iubitei de pe campul de lupta. Urmaream mana lui cum insira litere pe hartie si, fara sa vreau, peste imaginea de pe ecranul televizorului s-a suprapus o clipa o alta, adusa de amintire: o imagine cu mana mea de data asta, mana mea care insira litere pe hartie, in liceu si apoi in facultate, cand scriam prietenelor, plecate, pe perioada verii, fiecare in cate un colt de tara. Mi-am amintit parfumul lipiciului de pe buza plicului, al timbrului care refuza cu incapatanare sa ramana lipit din prima, al cernelii albastre pe hartia de caiet dictando.
Mi-am dat seama, in secunda imediat urmatoare, ca timpurile alea au disparut si nu se vor mai intoarce niciodata si cat de trist imi pare asta: copiii nostri trimit mailuri, nu mai scriu de mana, nu mai expediaza nici macar felicitari cu “Salutari de pe Litoral“, ci SMS-uri cu ” Am ajuns bine, la all-inclusive e cool“. Cand eram copil si ma duceam in vacante prin Sindicat, in statiuni balneo-climaterice, cu parintii, inca din prima zi ma inscriam la biblioteca. Nu era nici o statiune care sa nu aiba biblioteca publica si nici eu nu o ratam. Ce sa fac eu la Caciulata, de exemplu, cu 25-30 de ani in urma? Citeam pe malul Oltului si cartile aveau un parfum aparte, al zecilor de maini care le rasfoisera, care intorsesera paginile alea ingalbenite si pline de comori. Copiii de azi nu mai stiu din astea. Eu citeam cu lanterna sub patura Jules Verne si dormeam cu Winnetou sub perna. Ei vaneaza pokemoni si manevreaza tabletele mai eficient decat am sa o fac eu vreodata.
Si nu sunt doar copiii, ca nu a lor e vina, ci al tehnologiei care ne-a invadat si noi am lasat-o! In metrou, trei sferturi din oameni butoneaza telefonul, de obicei pe Facebook, iar dintre putinii care citesc, jumatate o fac de pe Kindle.
Cartile vor ajunge un fel de moda vintage (daca nu cumva au si ajuns deja si eu nu realizez), iar parfumul literelor, al cuvantului scris efectiv sau tiparit – unul ca de gutui din camara bunicii. Iar bunica in cauza o sa fiu eu, sau tu, care citesti acum si care ai sa ajungi mai curand decat ai fi crezut sa iti incepi jumatate din fraze cu “ehehe, pe vremea mea...”
Literele scrise sau tiparite au un parfum al lor, jumatate real, jumatate metofora. Il simtim in nari si in suflet in egala masura.
O curiozitate: poate ca nu stiati, nici eu pana acum cateva minute, dar uite ce minune este google: mi-a spus ca exista si un parfum al literelor proaspat tiparite, creat de Wallpaper* magazine, editorul Gerhard Steidl, designerul de parfumuri Geza Schoen si fashion-designerul Karl Lagerfeld. El se adreseaza, cum altfel, iubitorilor de carti.
Daca parfumul literelor va trezeste nostalgii si voua, va invit sa cititi si alte istorii inscrise in tabelul unei doamne exceptionale, Mirela Pete, gazda a povestilor parfumate care fix azi implinesc 6 ani.
