Dragii mei cititori, care pe unde veti fi, am placerea de a va anunta oficial ca am castigat. Nu o sa spun nimic de Mihaela, dragostea mea, dar trebuie sa tin si eu un discurs mititel, eu care nu am castigat niciodata nimic in viata material, din scris, pana acum cateva saptamani.
Ma simt ca la Oscar: trebuie sa multumesc sotului meu care iar a mai rezistat cateva zile fara ciorba calda, pentru ca am fost prea ocupata sa scriu pe blog ca sa mai am timp de bucatarie, dar mai presus de tot, multumesc publicului, voua, celor care mi-ati votat cauza. Paranteza: Tare mi-as dori sa stiu din cele 64 de voturi care apartin elevilor tai si care fostilor mei elevi, Raluca. (Update: apartin in cea mai mare masura elevilor tai, am aflat intre timp si ma bucur ca ei te iubesc si te sustin asa cum tu si colegii tai m-ati iubit si m-ati sustinut pe mine…si sentimentul a fost atat de reciproc. As vrea sa ii asigur pe aceasta cale ca sunt niste norocosi ca te au la catedra si sa le multumesc la randul meu ca m-au ajutat sa iti aratam ca esti CINEVA pentru noi)
Pledoaria mea pentru educatie in 3 episoade a reusit sa aduca un zambet unei tinere profesoare: 7 bilete la avampremiera unui film de care nu stiu sigur daca ii pasa, dar in mod cert de 7 ori zambete si recunoasterea valorii si aprecierea calda a luptei pe care o duce demn si frumos, in ciuda unui sistem care face din profesori niste cersetori.
Ce sa spun mai mult? Doar atat: simt cum vantul se opreste pentru prima oara pentru mine si Don Quijotte care-mi sunt reuseste sa castige o batalie cu morile lui.
Draga Raluca, te invit la film.
N.a. Numele de mai sus pe care nu mi-l recunosti e de tranzitie, pana se finalizeaza divortul. Sunt aceeasi Dana Lalici care deschidea catalogul la clasa a X-a F, cu vreo 9 ani in urma si numea:
– Raluca Chisa.
– Prezenta.
