Profa’ de pe Facebook

scrisulO carte apare pe lume similar unui copil. Penita unui scriitor sau, mai nou, degetele care alerga pe taste reprezinta un travaliu in urma caruia se naste Creatia, care poarta un nume si traieste efectiv, odata cu autorul sau, minunea care reuseste in cazuri fericite sa surprinda pe cei cu care intra contact si uneori chiar si pe tine, parintele, cel cu pretentii de demiurg.

Blogul de fata este pruncul meu de suflet, este tot ceea ce pot face eu pentru mine mai bun in clipa prezenta, pentru a evada din cotidianul gri al unui job de la 9 la 6, de luni pana vineri care nu imi solicita in nici un fel inteligenta si nu imi stimuleaza sub nici o forma imaginatia si creativitatea, dar care imi permite sa imi cumpar modesta painea si tigarile cele de toate zilele si sa imi platesc resemnata ratele.

Eu, in blogging, sunt o mama care-si adora pruncul, iar el, el ma rasplateste mereu crescand din mine, uneori chiar mai bun decat mine. Pentru provocare pe care i le pun in fata imi raspunde provocandu-ma la randul sau sa scot din preaplinul sufletului sau din prea-ascunsul amintirii lucruri scumpe. Sunt clipe in care a scrie aici reprezinta un act mai intim decat sa ma dezbrac in fata unei sali pline de public masculin care ridica din sprancene.

Ultima provocare care m-a lovit exact in miez a fost cea lansata de BlogalInitiative si cineforum.ro, care ma invitau sa fiu un supererou (Iron blogger, spun ei) si sa lupt pentru un lucru important in lume. Si nu am putut sa tac in coltul meu.

Constientizez ca inca nu pot sa fac blog la nivel mare, ca pentru inca multa vreme de aici inainte cuvintele pe care le rotunjesc eu aici din ce simt s-ar putea sa nu conteze decat pentru mine si pentru inca doi sau trei oameni scumpi. Stiu ca nu sunt facuta in viata asta sa ma lupt pentru cauze mari. Nu cred ca pot avea vreo contributie la pacea mondiala, ca pot aduce dreptatea absoluta intr-o lume absolut incorecta sau vindeca boli de care cei mai dragi oameni din viata mea au fost rapusi. Nu am incredere ca umarul meu de visatoare poate sprijini evolutia tehnologiei si fizicul meu de ratusca leseasca poate inspira pasiuni ca aceea a lui Romeo si a Julietei.

Asa ca am ales sa lupt pentru unul din putinele lucruri la care m-am priceput vreodata. Pentru educatie. Asa cum povesteam aici, am fost profesor. Am predat Limba si Literatura Romana la un liceu bucurestean. Am plecat din invatamant dupa cativa ani descurajata de salariul mic, cu care nu ma puteam resemna.

Una din copilele mele de odinioara este acum si ea profesoara. Iar daca as avea puteri supranaturale o zi, as aduna toata populatia de pe Facebook sa ma voteze pe mine care o promovez, sa o voteze pe ea. Se numeste Raluca Chisa si habar nu are ca scriu despre ea, acum. Daca va citi si o sa fie deranjata, sper din tot sufletul sa ma ierte. Habar nu are ca, asa cum o admiram pe vremuri, cand imi era eleva, o admir (spinonand-o din cand in cand pe Facebook, acolo o gasiti, unde am regasit-o si eu) si acum, cand mi-a luat locul la catedra. Pentru ca este la fel de blanda si plina de suflet ca atunci cand avea 16 ani. Pentru ca a avut curajul sa urmeze visul pe care eu nu am mai fost in stare sa-l visez, pentru ca este facuta peneru asta si mi-as dori pentru generatiile carora le este dascal sa aiba puterea sa nu renunte, in ciuda salariilor de mizerie din invatamant. Mr SF, sotul meu, nu a facut decat 10 clase, lucreaza pe post de stivuitorist si castiga mai mult decat ea. Lumea asta nu e corecta.

Daca ideea mea de aici va fi ce mai votata, o profesoara tanara si frumoasa si talentata, impreuna cu colegi de-ai ei, va primi 7 bilete la gala VIP a filmului Iron Man 3. As vrea sa pot face mai mult de atat. As vrea sa pot face pentru ea MACAR atat.

10 COMENTARII

  1. Ralu, vezi ca mai e si episodul 2…:)
    Lumea de aici nu o sa creada ca tu chiar nu ai stiut de initiativa mea….Dar stim noi doua si e suficient. Mi-ar placea mult de tot sa ne vedem la o cafea si…ce-ar fi sa ne luam si noi la "per tu", dra profesoara? 🙂

  2. va multumeeeeesc…acum am vazut! va sunt recunoscatoare pentru toata increderea si cutajul pe care mi le-ati dat,pentru ca m-ati descoperit oarecum (si acum am si recitesc eseurile facute cu dumneavoastra)! ne-ati aratat tuturor ca un profesor poate fi si un adevarat prieten! mi-ar placea tare mult sa ne vedem la o cafea (woooow…eu si profa de romana ) sa mai povestim !va pup cu drag

  3. profaaa…am votat-o pe profa :D…pt.ca ex.profa merita si pt.ca actuala este "maxima", si pt.care munca nu inseamna o sursa de venit (evident nici nu e) ci mai degraba o sursa de energie la cata daruire presupune aceasta meserie.
    pup…o fosta eleva 😀

  4. dana, ca sa faci blog la nivel mare inseamna automat (si aici pot aduce argumente) sa scazi nivelul postarilor. din pacate vad ca mergem spre o plafonare care, pe mine, ma intristeaza. toate blogurile au articole ce vorbesc despre firme, dar pe nici un blog nu se mai vorbeste curat si artistic, despre blogger. trebuie musai sa ne mulam felul de a fi pe cerintele firmei, trebuie atins un anumit punct, musai sa gadili firma. deci, intrebare: unde mai e blogul din alte zile? practic nu e suficient ca suntem bombardati cu reclame, mai ni se implementeaza si instinctul de a face noi reclame. ha! asta e grav, asta o sa evit pe cat pot pe blogul meu. chiar daca raman invizibil, o sa ma mandresc ca nu intru in (era sa zic, precum cioran) turma.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here