Nu ma pot lauda in ultima destula vreme ca citesc cine stie ce literatura. Ma uit orin gradina altora si vad recomandari care le fac cinste: Psi imi povesteste despre Zapada lui Orhan Pamuk, Petala calatoare m-a cucerit cu o recenzie Jurnalului Oanei Pellea, la Sonia il descopar pe Mario Vargas Llosa si Caietele lui don Rigoberto, lecturi frumoase si care le fac cinste si personal parca ma rusinez de faptul ca, daca nu era Irealia, cu darul ei de suflet, Portretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (a carui recenzie am amanat-o nepermis de mult), eu nu as fi auzit curand despre Haruki Murakami. Am fost profesor si am citit mult, dar de atunci au trecut ceva ani si azi simt ca in alergatura asta de zi cu zi intre un job care imi place atat de putin incat ma secatuieste de puteri si un blog care imi place atat de mult incat ma secatuieste la randul lui de ce mai gaseste, nu mai am energie sa ma gandesc la literatura valoroasa, bogata in intelesuri si vatamatoare de buget familial.
Cand am avut un voucher de la Nemira, castigat la SuperBlog, am intrat in magazin si m-am dus tintit la cartile aflate la reducere, insetata sa cumpar cat mai multe carti, sa le vad in fata mea, sa le iau in posesie victorioasa, sa le mangai spre casa coperta si apoi sa-mi scriu singura dedicatii pline de lauda la adresa bucuriei de a scrie, care mi le-a oferit ca bonus.
Toate astea s-au petrecut cu doua luni in urma si de atunci tot nu ma lasa timpul sa pun pe hartie povestea acestei lecturi, care mi-a inseninat cateva zile si drumuri catre job si m-a uimit (va declaram acum cateva zile ca iubesc sa fiu surprinsa, mai tineti minte?) Aseara insa, un fluture micut si-a oprit zbaterea de aripi la mine pe blog. Mi-a aruncat cateva cuvinte si mi-a amintit de o frumoasa turcoaica, personaj al cartii de care v-am povestit, numita si Fluturele Alb. Si m-am asezat la scris.
Sadeth nu auzi fosnetul de frunze prin care se strecura boarea noptii ori faptura omeneasca. Statea cu capul in maini, gandurile ii rataceau prin cotloane tulburii. Soapte vechi, spulberate de vant aduse acum din cine stie ce taram ii clopoteau in urechi. . Soapta logofatului tremura:
– Fluturele meu alb…
Incremeni fara grai. Langa ea, de-o clipa ori de-un ceas se afla beyul.. Se privira lung, ochi negri, aprinsi, inecati in iazuri albastre, de clestar, ochi albastri mistuiti de flacari negre…
Fiecare carte pe care o descopăr este o minune. Și eu sunt în urmă cu două recenzii (sau mă rog, două articole despre lecturile mele). Din păcate timpul ne este cel mai mare dușman. În perioada următoare lectura nu va mai fi printre prioritățile mele (din păcate), dar am cules din articolul tău titluri de ținut minte.
Ma simt mai bine ca nu sunt singura in urma. Si eu am pus toate titlurile intr-un articol intr-o speranta mica de lista cu "de facut" 🙂
Cred cã tocmai m-ai convins sã reîncep sã citesc romanele Rodicãi Ojog-Braşoveanu.
Ce zambet mi s=a latit pe fata, merita sa il vezi! 🙂
Romanul asta m-a uimit, cred ca o sa iti placa!
in primul rând vreau sa vă zic ca iubesc să citesc sau mai bine zis iubeam, când aveam mai mult timp… din păcate cu facultatea nu prea mai pot citi…
Și apoi citatul: „Sadeth nu auzi fosnetul de frunze prin care se strecura boarea noptii ori faptura omeneasca. …… Se privira lung, ochi negri, aprinsi, inecati in iazuri albastre, de clestar, ochi albastri mistuiti de flacari negre…” mi-a dat o imagine … pur și simplu superbă… Dana… tu tot reusesti sa ma faci sa nu îmi gasesc replica 🙂
Mulțumesc!
Fluturasule, tu m-a inspirat sa scriu articolul asta, eu trebuie sa iti multumesc tie, ai fost mica mea muza. Si nici nu stiu daca ai ochi albastri.:)
pe acolo… ii am verzi ;;) ma bucur ca am fost o muza pt expunerea unui astfel de tablou 🙂
Cărţile-s minunea minunior, cum ne sunt şi lumile pe care ni le aduc, atunci când se lasă găsite şi străbătute, dăruindu-ne fluturii aceia de îi numim noi sentimente, noi sau uitate.
Minunea o purtam in suflet, carte o aduce numai la suprfata, daca o gaseste acolo. De obicei o gaseste.
Da, nici eu nu am auzit de Haruki Murakami… Rsinica sa-mi fie :). Si nici nu prea am timp de citit. Dar o sa-mi fac. Promit :))
Cartea de care am pomenit e nemaipomenita. Daca mi-as face timp sa povestesc despre ea, tare bine ar mai fi!
haruki murakami – în căutarea oii fantastice. să o treci şi pe ea pe listă. 🙂
drept e că nici eu nu am destul timp pentru citit, acum am trei cărţi începute şi nu prea ştiu când le voi şi termina şi recunosc: rodica ojog braşoveanu citeam şi eu cândva, demult… deja mă atrage cartea de care ai scris. 🙂
mulţumesc.
O trec, deja citisem si despre ea, iar omul imi place maxim. Multumesc matului pervazier pentru recomandare. Limbajul din cartea asta iti va placea, sunt sigura!
sunt sigură! 🙂 mulţam şi eu. păcat că nu ajunge s-o iau în cipru cu mine. 😀
Oh, Haruki Murakami – ce descoperire, superb . Tocmai ce citesc IQ84 . recomand ! Si eu tot Rodica Ojog Brasoveanu mi-am cumparat din voucherele Nemira, o delicatete nu altceva.
Oh, Haruki Murakami – ce descoperire, superb . Tocmai ce citesc IQ84 . recomand ! Si eu tot Rodica Ojog Brasoveanu mi-am cumparat din voucherele Nemira, o delicatete nu altceva.
Ei, multumesc, o sa tin minte!
Si eu citeam…bine spus citeam.. :))))
Acum nu mai am timp decat sa citesc bloguri si si pe astea…asa cu greutate….
Of, ce bine stiu…
Frumos post, ademenitor catre lectura! Fiecare vasta isi are cartile ei, interesul se schimba iar timpul putin te forteaza sa nu il risipesti si iti impuné sa alegi
Cred ça netul ne departeaza de carte… Nici eu nu gasesc destul timp pt carti. Am insa cartilé mêle inepuizabile…
🙂
Ma bucur ca l-ai considerat ademenitor catre lectura, eram in stare sa transcriu aici pagini intregi numai ca sa fac sa se inteleaga ce mi-a placut atat de mult…
era vorba de "varsta" dar cred ca s-a inteles! 🙂 urasc tableta!
scuze!
Mi-ai făcut poftă. Am în casă o mulţime de cărţi bune, necitite. Să spun că n-am timp… aş minţi. Dacă aş vrea cu adevărat aş rupe câte puţin de ici, de colo. Şi mai rup din când în când, dar parcă prea rar acum faţă de altădată.
Eu, de exemplu, folosesc timpul in care sunt in drum spre servici, in mijloacele de transport in comun. In total e mai mult de o ora pe zi!
Cărțile chiar sunt minuni; toate ne învață câte ceva, toate ne îmbogățesc cumva. Nimic nu se compară cu filele unei cărți și cu parfumul ei.
A, parfumul unei carti….da…ai dreptate…
Am ales cu greu un pasaj si cand am ales, am cautat unul sa il dedic fluturelui care mi-a vizitat blogul. Dar totul e atat de frumos….
Mi-a placut, mai ales pasajul citat. Cu cata fascinatie a descris clipa aceea."Soapte vechi, spulberate de vant aduse acum din cine stie ce taram ii clopoteau in urechi. " Si eu am fost fana cartilor scrise de Rodica Ojog-Brasoveanu. Nu ma saturam de ele.
Doar citind ce ai scris m-am și simțit într-o poveste…