Psilluneli: Minuni. O carte si un Fluture Alb

Nu ma pot lauda in ultima destula vreme ca citesc cine stie ce literatura. Ma uit orin gradina altora si vad recomandari care le fac cinste: Psi imi povesteste despre Zapada lui Orhan Pamuk, Petala calatoare m-a cucerit cu o recenzie Jurnalului Oanei Pellea, la Sonia il descopar pe Mario Vargas Llosa si Caietele lui don Rigoberto, lecturi frumoase si care le fac cinste si personal parca ma rusinez de faptul ca, daca nu era Irealia, cu darul ei de suflet, Portretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (a carui recenzie am amanat-o nepermis de mult), eu nu as fi auzit curand despre Haruki Murakami. Am fost profesor si am citit mult, dar de atunci au trecut ceva ani si azi simt ca in alergatura asta de zi cu zi intre un job care imi place atat de putin incat ma secatuieste de puteri si un blog care imi place atat de mult incat ma secatuieste la randul lui de ce mai gaseste, nu mai am energie sa ma gandesc la literatura valoroasa, bogata in intelesuri si vatamatoare de buget familial.

Cand am avut un voucher de la Nemira, castigat la SuperBlog, am intrat in magazin si m-am dus tintit la cartile aflate la reducere, insetata sa cumpar cat mai multe carti, sa le vad in fata mea, sa le iau in posesie victorioasa, sa le mangai spre casa coperta si apoi sa-mi scriu singura dedicatii pline de lauda la adresa bucuriei de a scrie, care mi le-a oferit ca bonus.

Cu ocazia acestui voucher am cumparat Singular, feminin,  a lui Sveva Casati Modignani, o carte despre care auzisem si care a sfarsit prin a ma impresiona la fel de mult ca si ziarul  Click cu programul TV pe care il cumpar in fiecare vineri, dintr-un reflex casnic de iubire fata de aproape-sotul-meu, mare amator de televizor. Si as fi considerat voucherul irosit pe prostii, daca nu as fi luat, intr-o doara si un alt roman, care m-a atras prin prisma autoarei si am dat curs atractiei, chiar daca titlul nu imi parea prea incurajator. Este vorba de Rodica Ojog Brasoveanu, cu Agentul secret al lui Altin Bey, carte pe care am achizitionat-o cu 10 lei
O citesc pe Rodica Ojog Brasoveanu de cand ma stiu aproape. Sunt indragostita de romanele ei politiste, de personajele ei savuroase, de Melania si motanul Mirciulica, de Minerva Tutovan si Dobrescu. Acum cativa ani am descoperit Grasa si Proasta, titlul sub care sunt adunate o seama de povestiri ale acestei doamne a scrisului si descoperirea m-a surprins placut. Asa ca in libraria Nemira am hotarat intr-o secunda sa acord credit si Agentului secret al lui Altin Bey. Si bine am facut.
Chiar daca nu ma omor dupa povestile cu tenta istorica (am ocolit Neamul Soimarestilor si Fratii Jderi o importanta parte din tineretea mea), iar actiunea romanului se petrece in vremea lui Constantin Brancoveanu, am reusit sa uit de tema ( care altora ar putea sa placa) fascinata fiind de limbajul povestii. Unul arhaic, dar miraculos construit, cu asocieri de cuvinte uimitoare, dar care dadeau, ciudat, impresia de joaca si de cunoscut totodata, de patrundere in adancul cel mai natural al firii omenesti. Pagina dupa pagina am admirat exprimarile nepereche, intorsaturi sagalnice de vorba cu ritm de vers; admirandu-le, actiunea cadea pe planul al doilea, urmaream insetata mai degraba pasajele descriptive si parca nu ma saturam. Am facut ceea ce nu am mai facut de ani  de zile, am mers pe strada catre metrou citind, incapabila sa ma desprind, fara sa vreau sa o fac. Nu am citit povestea, ci am imbratisat cu ochii fiecare pagina, am admirat-o ca pe un minune, caci e o minune cu adevarat ceea ce lectura poate sa destepte in suflet, cum il poate umple si goli in acelasi timp.

Toate astea s-au petrecut cu doua luni in urma si de atunci tot nu ma lasa timpul sa pun pe hartie povestea acestei lecturi, care mi-a inseninat cateva zile si drumuri catre job si m-a uimit (va declaram acum cateva zile ca iubesc sa fiu surprinsa, mai tineti minte?) Aseara insa, un fluture micut  si-a oprit zbaterea de aripi la mine pe blog. Mi-a aruncat cateva cuvinte si mi-a amintit de o frumoasa turcoaica, personaj al cartii de care v-am povestit, numita si Fluturele Alb. Si m-am asezat la scris.

Sadeth nu auzi fosnetul de frunze prin care se strecura boarea noptii ori faptura omeneasca. Statea cu capul in maini, gandurile ii rataceau prin cotloane tulburii. Soapte vechi, spulberate de vant aduse acum din cine stie ce taram ii clopoteau in urechi. . Soapta logofatului tremura:

 – Fluturele meu alb…

 Incremeni fara grai. Langa ea, de-o clipa ori de-un ceas se afla beyul.. Se privira lung, ochi negri, aprinsi, inecati in iazuri albastre, de clestar, ochi albastri mistuiti de flacari negre…

 

 

PE ACEEASI TEMADE LA ACELAȘI AUTOR