Pana ieri ma uitam la minunatul meu geam termopan si aproape ma gandeam ca ne-a purtat ghinion, prea nu se rezolvase asa cum trebuie, adica simplu si usor, nimic din ce e legat de el. Azi ma uit si, vorba lui Creanga, parca-mi salta inima de bucurie, ca si cum l-as fi pus cu mana mea. E drept, nu mai aveam mult si ajungeam si acolo.
Dar sa o iau de la inceput cu aventura…
Dupa ce respectivii, fara nici un stres ca ii reclamasem pe unde putusem, ne-au instalat geamul, tot restul saptamanii trecute am cautat un mester zugrav care sa vina si sa ne faca reparatiile de rigoare la peretele buclucas pe care incadrasem termopanul. In disperare de cauza am postat si mesaj pe Facebook. Primisem un numar de telefon al unui asemenea personaj chiar si de la baietii care ne facusera instalarea. Avand in vedere cat spirit de raspundere aratasera in montarea geamului nostru, nu ne venea sa apelam la ala, pe principiul ca o recomandare de la niste mesteri care nu facusera treaba buna poate fi numai ceva similar….dar pana la urma am facut-o. Dupa ce zile la rand sunasem si nu gasisem pe nimeni disponibil, privind trist marginile ferestrei, care aratau ca un perete de grota, am concluzionat ca totusi unul care e de meserie va face, chiar si fara sa isi dea prea mult interesul, treaba mai buna decat noi, adica eu si Mr SF.
Meseriasul lu’ peste s-a aratat la noi pe la zece seara, cand deja eram in pijamale, cu orice speranta pierduta. Venea de la o lucrare si aici i-am dat o bila alba, m-am gandit ca daca e ocupat, inseamna ca e solicitat, daca e solicitat, inseamna ca e bun. Ne-a evaluat situatia si ne-a cerut 300 de ron numai pentru manopera, materialele urmand sa le cumparam separat, inca 100 de lei toata distractia. M-a luat inima. Pretul mi s-a parut nesimtit, dar eram gata sa il platesc si pe asta, numai sa ma vad cu sacii in caruta si cu peretele reparat. In plus, pentru ca omul nu avea timp, a spus ca ne pune numai placile de polistiren si le fizeaza cu adeziv, urmand ca nivelarea cu glet sa o facem noi, ulterior, dupa ce se usuca adezivul. Adica fix pix in aceeasi bani pe care, asa eram de disperata, ca ma gandeam sa ii dau totusi. Auzisem ca se raceste vremea si sufrageria mea arata tot pe vremea locuintelor din caverne.
Cam pe cand ne calculam noi, asa, in familie, cate zile nu o sa avem bani nici de tigari, ne suna zugravul, sa ne spuna ca totusi nu poate veni a doua zi, cu toti cei 300 de ron. Poate se astepta sa ii oferim mai mult, poate voia sa ne rugam cu cerul si cu pamantul, poate voia sa ne arate ce meserie valoroasa avea el…nu stau sa mai fac supozitii, cert este ca nu mai venea.
A fost un moment de liniste in care eu si Mr SF ne-am uitat unul la altul ca prostiti si apoi, brusc usurati…am pus-o de-o partida de sex si am adormit fericiti. Cine are nevoie de termopane?
Ei bine, stiti cum se spune ca un lucru bun il aduce cu el pe celelalt? E adevarat, pe onoarea mea de familist. A doua zi dimineata, odihniti si satisfacuti, sunand-o pe sora-sa sa ii spuna patania, ne-am pomenit ca ne face ea rost de zugrav, care intr-o ora a fost la noi acasa, cu scule cu tot. Asta e varianta scurta. Varianta lunga, pentru curiosi, este ca zugravul respectiv este un fel de neam cu noi: mr SF are o sora, care are un sot, care are un var. Varul era ala. Si era disponibil.
Serios vorbind acum, meseriasul se numeste Ovidiu, e un tip extrem de serios si a spus ca daca avea lucrare programata il refuza si pe frate-sau. Dar intamplator a fost liber, asa ca nu a stat pe ganduri: si-a luat instrumentele si a venit la munca. Si a facut treaba serioasa. Sambata a fixat polistirenul cu adeziv si plasa, apoi a nivelat cat s-a putut, iar duminica, dupa ce s-a uscat a adaugat mai intai un strat de nu stiu ce si la urma a gletuit si finisat, cu coltare cu tot, a modelat treapta care desparte balconul de sufragerie si a lipit pe ea niste gresie, bonus mi-a descoperit niste tevi groase in coltul camerei, tevi de caldura pe care toanta de mine le acoperisem cu rigipis pe vremuri, ca sa se vada frumos, fara sa ma gandesc ca urma sa platesc o caldura de care nu ma voi putea bucura. Toata distractia asta (e drept, pret ca pentru niste aproape neamuri) a fost apropape o treime din cat ne ceruse primul, iar materialele ne-au costat 70 de lei, cele mai bune. Le-a cumparat el impreuna cu sotul meu. A lucrat impecabil.
De fericire, la plecare am baut toti o sticla de bere, ne-am pupat si ne-am imbratisat. I-am daruit lui Ovidiu si rolele mele Roxa, sa se bucure fiica-sa, ca elefantul din mine nu cred ca se va mai sui pe ele, in conditiile in care nici cand eram caprioara nu le foloseam prea des. In plus eram asa de multumita ca simteam nevoia acuta sa fac si eu o bucurie altcuiva.
Si mi-am spus ca daca cineva merita o recomandare, atunci omul asta este acela, pentru seriozitate, profesionalism, pentru ca nu ia pielea de pe tine si in plus, e ceva pe mutra lui care inspira incredere. Ii place ceea ce face, nu te priveste de sus, relatia cu el reprezinta o afacere reciproc avantajoasa.
Nu e asta o postare prea poetica, ideea a fost insa de recomandare, nu de poezie. Daca sunteti bucuresteni si aveti nevoie de un zugrav (sau o echipa, ca in general, pe proiecte mai mari, lucreaza cu inca 3 baieti), va ofer datele lui cu drag.
Numar telefon Ovidiu: 0726 813 815. ( era valabil si in 2017, daca se schimba ceva, fac update).
