Renovare cu costuri reduse? Da, se poate!

renovare
In majoritatea zdrobitoare a cazurilor, o renovare a locuintei, de orice tip ar fi ea, ajunge sa inghita nu doar o multime de bani, ci, pe langa multimea aceea, cu pana la 30% mai mult decat ai planificat initial. Sunt mai multe cauze pentru aceasta crestere a costurilor:

  • nu ai luat in calcul toate variabilele (materiale, mana de lucru, instrumente care se uzeaza, costuri aditionale ale mainii de lucru gen mancare, bautura)
  • a intervenit ceva neasteptat (o teava care se sparge in mijlocul lucrarilor, instalatia electrica care se dovedeste cu probleme si trebuie inlocuita, izolari/lucrari suplimentare pe care le cere starea sau pozitia peretilor, dupa ce ai curatat de pe ei incarcatura de var si glet)
  • inceputul unei schimbari aduce cu ea o alta, te face sa iti doresti mai mult (faza cu “daca tot fac mizerie, hai sa repar si aia…” mai ales daca rasfoiesti astfel de articole care ar inspira pe oricine.

Pentru o renovare, un lucru e cert: intre-un fel sau altul trebuie sa platesti. Platesti cu bani (daca ii ai) sau platesti cu timp (tot asa, daca dispui de el). daca nu detii nici una nici alta, ori o lasi balta, ori te decizi de unde rupi mai usor.

Timpul mentionat mai sus inseamna ca, in loc sa platesti pe altii sa iti execute o lucrare. o faci chiar tu: in alt ritm, evident mai lent, cu eforturi sporite considerabil, cu studii pe internet unde gasesti o gramada de asemenea sfaturi practice si de tutoriale ca sa te descurci pe cont propriu. Faza amuzanta este ca, odata ce ai pornit pe drumul acesta, al renovarii pe cont propriu, iti vin tot felul de idei si, dupa putin exercitiu, constati ca poti face o gramada de lucruri de care nici nu te credeai in stare. Treaba asta cu do iy yourself e molipsitoare. 🙂

Am o colega de multinationala care as renovat asa, cu sotul ei impreuna, o casa. O casa, din aceea cu etaj si mansarda, nu un apartament. A durat un an de zile, un an fara concedii, cu multa rabdare, un an in care o vedeam cum bate tastele de la calculator cu degete zdrelite si pline de bataturi, dar nu stiu daca va puteti imagina satisfactia ei de la final, economia pe care a facut-o astfel si admiratia noastra, a celor din birou.

renovare

Sintagma renovare ieftina poate sa para, la prima vedere, o contradictie in termeni, dar nu este chiar asa, daca stam sa analizam atent. Ea poate avea costuri reduse, da, cu conditia sa ai putina indemnare sau mult curaj si putere de munca. Pretul pe care il platesti pentru niste meseriasi este enorm, dupa parerea mea si zau, nu cred ca se justifica. Cand a trebuit sa fac in casa o lucrare marunta, un glaf in urma inlocuirii geamnului de lemn cu termopan, am intrebat in vreo trei locuri si mi s-au cerut niste preturi asa de rotofeie, ca daca stateam sa calculez cat castigau mesterii respectivi pe ora, iesea cam dublul salariului meu de angajata veche al unei banci comerciale. In final, un var care era de meserie, impreuna cu sotul meu pe post de ucenic, au facut toata treaba.

Argumentele care pledeaza in favoarea unei renovari facute pe cont propriu sunt urmatoarele:

  • economia financiara importanta pe care o faci.
  • materialele moderne care exista astazi si care usureaza mult munca, multe dintre ele putand fi folosite cu usurinta si de un novice.
  • sfaturile si tutorialele de pe net care se constituie ca un ajutor extrem de important.
  • mandria pe care o simti la final, in fata lucrului care iese din mainile tale si pe care il vei vedea multa vreme de aici incolo.

renovare

Nu e nevoie sa pornesti de la inceput la drum cu scopuri mari. Poti incepe cu niste reparatii simple, putin costisitoare si apoi sa evoluezi treptat. Te poti inspira de la alti oameni, oameni cu totul obisnuiti, care nu sunt de meserie, dar au curaj sa incerce si apoi sa arate si altora, asa cum am vazut aici. La final, vei ajunge sa te intrebi: daca ei pot, eu de ce nu as incerca?