E enervant si frustrant si minunat in acelasi timp (daca va puteti imagina o asemenea combinatie de senzatii) sa ai alaturi un om cu aceleasi defecte ca ale tale. Adica el isi arunca sosetele, tu iti arunci sosetele, el mananca si lasa firmituri pe masa, tu faci la fel, el sforaie, tu ii tii isonul.
In mod normal formula plata si insipida cu care se descrie traiul in doi este “sa imparti bucuriile si necazurile”. Eu si Mr SF impartim defectele. Le impartim, la propriu, pentru ca atunci cand vezi la celalalt o treaba idioata care se repeta ciclic, cum ar fi faptul ca atunci cand face salata umple intotdeauna castronul prea tare, asa incat, atunci cand incearca sa mestece, o parte din continutul castronului se varsa pe masa si pe jos, murdarind peste tot in jur de ulei…ei bine o chestie din asta ar trebui sa te enerveze….Si chiar o face… timp de o fractiune de secunda, cea dinainte de a-ti da seama ca si tu procedezi exact la fel. Odata cu aceasta constientizare, chestia nu mai e la fel de deranjanta, efectul ei se imparte in mod egal intre enervare si simpatie…si se neutralizeaza.
Situatia e amuzanta in cea mare parte a timpului. Chiar si atunci cand nu impartasim acelasi opinii. De obicei nu le impartasim, nu din prima. Dar nu exista discutie in contradictoriu, nu cu adevarat, pentru ca stiu din prima ca el va ceda exact in masura in care sunt si eu sunt dispusa sa cedez si tot ping-pong-ul argumentativ nu e decat de forma. Ceea ce conteaza este sa il vedem pe celalalt multumit.
De exemplu cand el a hotarat ca geamul de la sufragerie e vechi si nu prea se mai inchide bine si tare am avea nevoie de inlocuire cu unul termopan, am sarit sa protestez din principiu, nu pentru ca nu ar fi fost asa, ci pentru ca mie putin imi pasa de afurisitul ala de geam, as fi preferat sa plecam, cu banii de termopan, cateva zile la mare. In semn de protest fata de potentialul termopan, am inceput sa ii spun cata mizerie urmeaza sa se faca, cum va fi nevoie de o zugraveala in toata sufrageria, asta in afara de reparatiile de rigoare, ocazionate de incastrarea in perete a unei alte rame, ca o sa ne crantane in dinti praful si ca toata scoala pe care am facut-o si eu si eu nu ne ajuta sa ne pricepem sa manuim si mistria. Ma inflacarasem, pe cuvant de pionier. Pana cand i-am vazut expresia fetei. Avea o cuta in mijlocul sprancenelor, cuta care imi spunea ca e gata sa angajeze niste specialisti, asa pe persona fizica, deci unii care sa faca toata treaba si sa ma scuteasca de stres, oricate vacante l-ar costa asta. Ca isi doreste, ca pentru el conteaza. Gata, la faza asta end of story. A doua zi veneam acasa cu diverse pliante cu oferte si septembrie a ramas luna termopanului. In compensatie, el a gasit o solutie (financiara) sa ma duca totusi la mare si august devenit simbolul unui mult-asteptat miniconcediu.
Sa nu-l iubesti?
