De rolul internetului in viata mea mi-am dat seama, intr-o dimineata de luni (de exemplu asta), cand, in concediu fiind, m-am trezit vesela si plina de avant, hotarat sa imi urmez ritualul obisnuit de baut cafeaua alaturi de cateva bloguri care imi sunt dragi, aruncand cate un ochi si o vorba prin ele si apoi, cu inspiratia gata pregatita, sa ma intorc la mine, unde sa scriu frumoase si nemuritoare povesti despre ce mi-o trece prin cap sau ce am pe lista.
(Da, am o lista cu lucruri pe care vreau sa le pun pe hartie/ blog, imediat ce timpul asta nemilos imi va oferi o portita). Mai aveam si rezultatele la vreo trei concursuri de cules (publicarea era prevazuta taman azi) si niscaiva aspecte tehnice de rezolvat, plus doua facturi calde care isi asteptau cuminti rezolvarea.
In cazuri din acestea, cand toate se strang in capul meu si planetele nu se aliniaza favorabil, de obicei mi-o ia pe carari necunoscute calculatorul, iar eu sunt gata gata sa imi iau mai cunoscutii campi, inainte de a ma apuca de instalat – dezinstalat chestii pe computerul meu posesor de varsta matusalemica. Cand depinde numai de mine, lucrurile sunt simple: strang din dinti si ma apuc de treaba, dar in cazul de fata depindeam de altii, mai exact de compania care imi asigura atat cablul cat si internetul, contra unei sume oarecare. Moment in care, zau daca nu inteleg satifactia unei doamne care afirma candva, prin literatura “juna sunt, de nimeni nu depand”. Ferice de ea.
Culmea este ca daca nu as fi fost in concediu sau mi-as fi programat pentru ziua de astazi curatenie generala sau cumparaturi pentru Pastele care se apropie sau ceva care sa nu implice calculatorul si netul, sunt convinsa ca totul ar fi mers struna. ( Murphy nu era prost, ce credeti?).
Pun mana pe telefon, fac sesizare, devin un numar cu 10 cifre, mi se promite ca voi primi un sms la remediere. Care remediere intarzie cateva ore bune, timp berechet cat sa imi beau cafeaua cu ochii pe pereti cugetand la nemurirea sufletului. Avand in vedere ca internet pe mobil din ala mai smecher nu am, mi-am propus sa nici nu imi cumpar, voi detine unul cand voi fi in stare sa il castig la un concurs (prietenii stiu de ce si cum) si epuizand repede subiectele filosofice, care nu ma pasionau in mod deosebit, hotarasc sa purced la curatenie, macar sa folosesc timpul acela in mod util, in fond, puteam foarte bine sa injur si in timp ce spalam geamuri.
Patru ore mai tarziu, dupa ce am rezolvat toate geamurile din casa, am spalat perdelele, am restabilit ordinea in sifoniere si am pus la spalat lucrurile de vara pana acum inghesuite in pungi, primesc sms-ul salvator si RDS RCC imi restabileste serviciile. Bag cu clickul fericita aproximativ zece minute. Cand sa termin cu preludiul si dau sa intru in problema, ca deja ma incinsesem, pica tot netul din nou.
Noah, am inteles in momentul acela frustrarea tuturor pustanilor cu care ma harjoneam pe cand eram la randul meu o pustoaica, carora le cadea la propriu fata in momentul in care, dupa ore de pupat intens si transpirat pe uscat, cand bluzita cazuse si fustita era gata-gata sa o urmeze, ma ridicam de pe canapea, ciufulita si rosie la fata decretand: “imi pare rau, dar eu nu sunt pregatita sa merg mai departe”. Cel putin unul dintre ei s-a angajat la compania mea furnizoare de servicii de internet, sunt sigura, astfel nu imi explic cum naiba am fost lasata balta exact cand neuronul meu pus pe scris se incinsese si era gata sa isi dea fustita jos. Sau o fi fost tot Murphy, desi cu el nu ma jucasem niciodata in felul ala, deci nu avea nici un motiv sa ma urasca atat de tare.
Sedusa si abandonata, pun mana pe telefon, sun din nou, RDS RCS promite ca trimite pe cineva sa verifice, devin din nou un numar de sesizare, altul de data asta, desi problema era aceeasi de dimineata; poate c-or fi platiti la nr de sesizari rezolvate, infiderent daca remedierea inlatura problema permanent sau numai pentru 10 minute, imi spun si ma reapuc si eu de curatenie in consecinta.
Pe la ora doua dupa amiza, rezolvasem. Si curatenia si prima de Paste a celor de la cablu, nu mai trebuia sa isi cumpere miel nici unul dintre ei, de la director la cel mai de jos salariat, garantat, le umplusem eu frigiderul de carne suficient. Tot ce mai lipsea acum era sa imi vina sa verifice problema unul precum Jim Carey in “Tipul de la cablu”, lucru extrem de posibil as spune, la ce bafta am in general.
In concluzie, fetelor….uitati care e treaba. Daca sunteti cumintele si nu va tine sa mergeti pana la punctul X sau Y cu iubitul vostru, va rog eu mult de tot: nu-l mai incitati, multumiti-va numai cu plimbari de mana prin locuri publice (si nu, canapeaua lui cand parintii sunt la servici NU e un loc public) ca ramaneti fara net.
