Tacerea cuvantului

citindLa inceput a fost cuvantul. Asta stim cu totii. Dar care cuvant? Se spune ca mama este primul cuvant pe care il spune un copil. Eu am spus tata mai intai, cumva, consoanele dentale au parut mai simplu de pronuntat pentru gura mea stirba. Sau poate, undeva adanc, stiam ca am sa il pierd mai repede si de aceea m-am grabit mai mult, am incercat sa-l strig de mai devreme.Iar cand tata nu a mai fost, numai in si cu cuvinte mi-a ramas el in minte: cel mai important lucru in lume, esti tu, copile! imi spunea ades si am crescut cu sentimentul asta si nu m-am putut lepada de el, desi construindu-ma mental o vreme in gandul ca sunt centrul universului, caderea a fost dura.

Ori de cate ori mi s-a reprosat ca nu am tact, m-am simtit brusc asemeni unui elefant intr-un magazin de portelanuri. Vad delicatetea in jur si manusile celorlalti, dar nu le inteleg prea bine sensul. Nu inteleg de ce ar trebui sa te porti cu ceilalti oamani ca si cum ar fi niste bibelouri, cand de multe ori adevarul verde-n fata ar face mult mai mult bine, chiar daca binele asta urmeaza dupa socul de a se descoperi in ochii celor din jur altfel decat credeau si sperau.
Catre oamenii care se straduiesc sa imi sugrume linistea sau care uita cum cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia, imi indrept necrutatoare cuvantul, rugandu-l sa-mi fie lama de cutit catre limba otravita.

Pe cei care se risipesc in cuvinte si le dilueaza de sens imprastiindu-le peste tot, fara rost, ii ocolesc convinsa ca umanitatea mea nu ar avea decat de pierdut alaturandu-mi-i.
Pe cei care construiesc cu ravna, cuvinte caramizi intr-un castel din nori de virtuala lume si negraita frumusete ii caut cu incapatanare si nu obosesc sa ii admir, sperand sa le fur secretul traitului vesnic intru bucuria celorlalti. Ca sa aiba putere cuvantul, ar trebui spus astfel incat sa atarne mai greu decat tacerea lui. Sa nu fie intamplator.

Imi duc viata, zi de zi, in cuvant. Imi contruiesc lumea ca pe-o casa de oaspeti, cu incaperi pe care imi doresc ca vizitatorii sa le simta primitoare. Va multumesc asadar ca ati vizitat lumea cuvantului meu, acum si totdeauna si va adreasez rugaminte: haideti sa facem mereu lumea cuvantului nostru mai buna decat cea in care vietuim fizic. Nu poate fi chiar atat de greu!

27 COMENTARII

    • Daca nu-i timpul care te opreste, daca gandul a venit, am sa iti spun ca nu te-as fi intrebat daca nu as fi stiut, pe buna dreptate, cintindu-te, ca ai ceva de spus. Hai sa iti spun un secret: la BP se da inceredere la pachet. Uite, tot ce trebuie sa faci este sa scrii povestea pana sambata, pe tema din josul; articolului si apoi sa intri pe linkul "tema de scris" sa il inscrii. Te invat apoi cum sa votezi, nu e greu.

  1. "Ca sa aiba putere cuvantul, ar trebui spus astfel incat sa atarne mai greu decat tacerea lui." Uite, asta chiar e o chestie la care ar trebui sa meditam mai des!

  2. Tăcerea cuvintelor…răscolitor titlu, răscolitor început de temă. Nu aș fi vrut niciodată să te contrazic, să-ți spun că tatăl meu a fost exemplul tăcerii care atârnând mai greu decât cuvântul, spunea mai mult decât ar fi spus zeci de fraze, mii de cuvinte. În ultimii ani de viață, o boala urâtă l-a lăsat fără glas. A tăcut…și a continuat să vorbească. Spunea atât de multe, atât de multe. Îmi spunea în tăcere cât mă iubește, striga fără cuvinte după câte unul drag, țipa în aceeași dureroasă tăcere atunci cănd morfina nu-și mai făcea efectul. Oare dacă ar fi vorbit, cuvântul ar fi fost mai greu decăt tăcerea lui?Sigur, nu!
    Iți mulțumesc, Dana pentru gândul frumos!Prin ceea ce ai scris am văzut înca o dată puterea cuvantului… de a aduce mai aproape pe cei plecați departe. Acum mi-e tare dor de tata și mă folosesc tot de cuvant să-i spun asta.

    • Maya, iata ca SI de aceea m-a rascolit poemul tau cu zmeul , pentru ca tatii nostri au avut aproape aceeasi soarta…Daca castigi si ai toate sansele, ai putea sa propui ca tema tacerea…Stii ca e si o piesa "Ce ne spunem cand nu ne vorbim". Nu am vazut-o, dar titlul m-a fascinat. Forta cuvintelor tale ma fascineaza.
      Si nu, nu ma contrazici, dimpotriva. Incercam sa demonstrez ca merita sa vorbim numai cand putem spune prin cu=vant mai mult decat prin tacere. uneori nu putem. Unii nu pot. Tatal tau a spus prin tacere mai mult decat o mie de cuvinte. Maya, stii ce draga mi-ai devenit?

    • Și tu mie, Dana dragă!Știi de multe ori, mă gandesc ca tata înainte de a nu mai vorbi mi-a dat toate cuvintele mie, să pot scrie. Apoi mi-a dat și din tăcere nițel,ca dincolo de înalt să mă pot întelege cu dragul de el.

      Cerul e prietenul meu,
      de pe un nor sau de pe o stea
      tata îmi zămbește mereu
      și uneori plânge
      când plâng și eu…

  3. Tăcerea cuvântului este dureroasă. Cuvântul care tace a ajuns să vorbească doar cu el însuşi pentru că nu mai are cine să-l asculte. Cuvântul tace şi în tăcerea cuvântului ascult şoaptele nopţii care este partenera mea de dialog. Prin glasul nopţii aud glasurile tuturor celor care nu mai sunt cu mine. Mă aşteaptă dar încă nu vreau să merg la ei. Aici mai am puţină treabă. Daniel vrea să mergem "pa" cu rolele, să înveţe şi el să meargă pe role ca surioara lui, pe Ioana vreau s-o învăţ să iubească cititul şi socotitul, deşi deocamdată este potrivnică şi mă scoate din sărite, dar nu este ea de vină. Aşa că mai trebuie să treacă nişte vreme până gat treaba aici.

    • Iti urez. Liviu, pentru cuvintele tale pline de sensibilitate, sa mai ai multa treaba pe aici, se ne incanti si pe noi, nu doar pe cei care te iau de mana cuminte si vor sa mearga "pa". Esti o sursa pulsanda de frumusete in cuvinte uneori simple, alteori mestesugite, toate scoase din adancul unui suflet profund.

  4. Am prostul obicei de a fi prea sincera chiar si cand pare ca as fi altfel. Incerc sa spun adevarul cu tact. Daca mint frumos, o minciuna atrage alta minciuna si urasc sa ma afund in ceva urat si trist. Asa ca de multe ori prefer sa tac sau sa spun exact ceea ce se poate spune fara a fi fals. Se poate si asa… E ca atunci cand se evita adevarurile dureroase. Multi dintre semenii mei nu inteleg de multe ori ce spun… Chiar si pe blog. Constat asta din comentarii. Si ma intristez. Oamenilor nu le plac adevarurile ci minciunile caldute. Adora culoarea roz.

    • Elly, de multe ori cei din jur inteleg numai ce vor sa inteleaga. Nu trebuie s ii condamni. Atata pot. Dar e ok sa iti doresti sa fii citita mai ales de altfel de oamani, oamani capabili sa surprinda esentialul si sa ocoleasca rozul. Oricat ar fi el de placut, nu te invata nimic.

    • Multumesc frumos, Dana, am propus tema, sper sa placa la fel de mult cum a placut cea a Mayei de saptamana trecuta.

  5. Subtitlul casutei mele virtuale este exact asa: " o lume intreaga in cuvinte". incerc sa exprim in cuvinte ceea ce simt, vad, traiesc. daca reusesc sau nu, asta o spun doar cititorii ce poposesc in camerele casei mele.
    frumoasa pledoarie pentru cuvantul scris!

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here