Tacerea cuvantului

citindLa inceput a fost cuvantul. Asta stim cu totii. Dar care cuvant? Se spune ca mama este primul cuvant pe care il spune un copil. Eu am spus tata mai intai, cumva, consoanele dentale au parut mai simplu de pronuntat pentru gura mea stirba. Sau poate, undeva adanc, stiam ca am sa il pierd mai repede si de aceea m-am grabit mai mult, am incercat sa-l strig de mai devreme.Iar cand tata nu a mai fost, numai in si cu cuvinte mi-a ramas el in minte: cel mai important lucru in lume, esti tu, copile! imi spunea ades si am crescut cu sentimentul asta si nu m-am putut lepada de el, desi construindu-ma mental o vreme in gandul ca sunt centrul universului, caderea a fost dura.

Ori de cate ori mi s-a reprosat ca nu am tact, m-am simtit brusc asemeni unui elefant intr-un magazin de portelanuri. Vad delicatetea in jur si manusile celorlalti, dar nu le inteleg prea bine sensul. Nu inteleg de ce ar trebui sa te porti cu ceilalti oamani ca si cum ar fi niste bibelouri, cand de multe ori adevarul verde-n fata ar face mult mai mult bine, chiar daca binele asta urmeaza dupa socul de a se descoperi in ochii celor din jur altfel decat credeau si sperau.
Catre oamenii care se straduiesc sa imi sugrume linistea sau care uita cum cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia, imi indrept necrutatoare cuvantul, rugandu-l sa-mi fie lama de cutit catre limba otravita.

Pe cei care se risipesc in cuvinte si le dilueaza de sens imprastiindu-le peste tot, fara rost, ii ocolesc convinsa ca umanitatea mea nu ar avea decat de pierdut alaturandu-mi-i.
Pe cei care construiesc cu ravna, cuvinte caramizi intr-un castel din nori de virtuala lume si negraita frumusete ii caut cu incapatanare si nu obosesc sa ii admir, sperand sa le fur secretul traitului vesnic intru bucuria celorlalti. Ca sa aiba putere cuvantul, ar trebui spus astfel incat sa atarne mai greu decat tacerea lui. Sa nu fie intamplator.

Imi duc viata, zi de zi, in cuvant. Imi contruiesc lumea ca pe-o casa de oaspeti, cu incaperi pe care imi doresc ca vizitatorii sa le simta primitoare. Va multumesc asadar ca ati vizitat lumea cuvantului meu, acum si totdeauna si va adreasez rugaminte: haideti sa facem mereu lumea cuvantului nostru mai buna decat cea in care vietuim fizic. Nu poate fi chiar atat de greu!