A doua casatorie reprezinta triumful sperantei asupra experientei

restaurant nuntaCand m-am maritat prima oara am ales un barbat pe care il stiam de cand lumea. Culmea, primul meu iubit, intaiul care ma tinuse de mana, dupa ce ne scrisesem, infiorati, un teanc de scrisori. Pentru ca o luna si jumatate timiditatea lui se incapatanase sa ramana la locul ei, iar eu mi-am retras, cu vagi regrete, mana si am intins-o catre altul, care nu doar a stiut repede sa imi promita luna de pe cer, ci sa imi si framante temeinic trupul napadit de hormoni. Ale tineretii valuri!

Soarta ne-a adus, ajutata de initiativa lui, la aceeasi masa, douazeci de ani mai tarziu si, ironica, in acelasi pat ulterior. La initiativa mea, care am luat drept preludiu plimbarile prin parc din adolescenta.
Dupa o noapte nebuna, cu bunul simt care ma caracterizeaza, am considerat ca e de datoria mea, devreme ce ii necinstisem prea curatele ganduri, sa il iau de barbat. Atat de simplu a fost. Nu mancasem inca un munte de sare cu el, cat sa il cunosc dupa vorba cea veche (si inteleapta), dar aveam pretentia ca il cunosc, judecandu-l dupa un trecut caruia credeam ca i-a ramas fidel. Imi jurase dragoste eterna si imi daruia nopti de messalina, ce mai voiam mai mult?
Ar fi trebuit sa vreau respect, bunatate, compasiune. Nu pomenise nimeni de asta, le-am luat ca implicite. Nu erau, dar aveam sa o aflu mai tarziu.
Am pierdut timp cautand restaurante Bucuresti si proband rochii de mireasa. Alegand melodii si compunand invitatii. Nervi. Goana. Abia dupa ce am facut toate astea am pus-o de-o nunta scurta si cuprinzatoare, cum ii sade bine firii mele hotarate.
Doua luni mai tarziu imi vindeam verigheta si imi cumparam de banii respectivi un ceas pe care sa numar orele care ma desparteau de un divort dorit, va spun sincer, cu mult mai mult decat casatoria. Credeti ca dupa toate astea m-am invatat minte? Nici pomeneala.
Era un banc:

– Domnule, semanati izbitor cu cel de-al doilea sot al meu.

– Serios? Dar de cate ori ati fost casatorita, draga doamna?

– Pana acum, o data.

Uite asa si eu. Stiti cum se spune? A doua casatorie este triumful sperantei asupra experientei.
Cu doar cateva luni in urma declaram ca, daca voi castiga SuperBlog, ma marit in 2014. Si inca nu m-a parasit gandul, desi o parte din banii de verighete i-am cheltuit. Aspectul financiar este singurul care ma opreste sa ma transform in mireasa si maine. Iubitul meu ma priveste cu mirare cand vorbesc despre asta ca despre cel mai normal lucru din lume, stiut fiind ca o nunta presupune stres, alergatura…Poate la altii. Nu ma streseaza nici numarul de kilograme care fac dificile alegerea unei rochii, nici problemele privind distribuirea la mese a invitatilor, buchetele, aranjamentele florale sau alegerea fotografului. Am sa caut cateva restaurante Bucuresti si am sa le cer o oferta. Am sa leg cu o funda  cateva flori luate din piata. Am sa dau un telefon catorva oameni dragi sa ii invit. Simplu, nu? Si stiti de ce e atat de simplu? Nu pentru ca as avea experienta, nici pentru ca as fi grabita sau pentru  ca nu mi-ar pasa, ci pentru ca am invatat ce merit si ce trebuie sa caut si imediat ce am primit, tarziu, lectia lucrurilor esentiale in viata, am avut norocul sa descopar omul potrivit. Restul? Amanunte.

1 COMENTARIU

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here