Crezi ca stii secretul fericirii? Iata lucruri pe care le uiti zilnic!

fericireTraim intr-o lume ciudata, in care nu banii sunt moneda care guverneaza, ci timpul. Timpul este cel pe care il sacrificam pentru a obtine lucruri, pentru a avea confort, bunastare, pentru a ne atinge vise, iar cand ajungem la ele, deseori ne dam seama ca am uitat cum sa ne bucuram de reusita si sa zambim, printre dintii pe care i-am tinut prea multa vreme inclestati.

Banii nu ar trebui sa fie un scop in sine, ci numai un mijloc de a ajunge la liniste sufleteasca, la bucurie, la o viata mai buna, mai buna in sensul in care fiecare o gandeste. Visam case enorme, masini rapide, vacante exotice, cariere spectaculoase. Pe parcursul drumului catre marile noastre aspiratii nu trebuie uitat un adevar simplu: fericirea sta in lucrurile mici, pentru ca pe acelea ti le permiti mai usor si mai des: un apus de soare, o floare oferita sau primita de la persoana iubita, o cafea aromata savurata in racoarea unei dimineti, mirosul de dupa ploaie, zambetul copilului care adoarme la san, cainele tau care iti linge mainile, talpile goale in iarba.

Unde se ascunde coltul de rai pentru fiecare?

In lucruri pe care le stim, dar le uitam. Zilnic. Nu avem nevoie de o masina tunata, ci de un mijloc de transport. Nu avem nevoie de o casa de sute de metri patrati, ci de un camin. Un colt al nostru, cu o asemenea masuta de cafea poate fi o bucatica de fericire, poate umple o dupa-amiaza…sau o inima. Un desen in creion facut, in parc, de un artist cu plete si barba incalcita, fotografia inramata a unui te iubesc scris cu scoici pe nisip sau o alta decoratiune simpla, dar care sa ne reprezinte, cum ar fi unul dintre acele tablouri dormitor cu aer retro care mie si sotului meu ne plac atat de mult pentru ca ne amintesc de barul unde ne-am intalnit prima data – astea tin loc de zugraveala noua care ne-ar costa sute de lei si pe care momentan nu ne-o permitem.

te iubesc

Am o masca de carnaval venetian pe raftul din biblioteca. Se gasesc o gramada de vanzare pe toate tarabele, chiar si la noi. Am platit 6 euro la mama ei, acolo, iar acum, cand trec pe langa ea, inchid ochii si parca simt din nou mirosul de lemn umed si de apa,  ma leagana miscarea unduitoare cu care, pe o banca de plastic din vaporetto, alunecam pe apele canalelor venetiene.  Nu stiu daca voi mai vedea inca o data in viata asta romantica laguna, dar, pana atunci sau in loc de, masca aceea este mica mea Venetie in sufragerie. Nu adunam doar bucurii marunte, ci mici simboluri ale unor momente grandioase pentru sufletul nostru.

O sticla de vin bauta pe plaja, din cani de plastic, este cel mai romantic inlocuitor al unui restaurant cochet de care ne-am lipsit, ca sa mai putem sta o noapte in plus la mare.  O plimbare de mana printre teii care tocmai s-au azvarlit in floare e mai valoroasa decat rochia noua cu care as fi intors toate privirile pe strada. Ce imi pasa mie de toate privirile? Cand stau la biroul cu calculatorul, seara si o cuta de concentrare imi tradeaza lipsa de inspiratie sau cand mestec in cratita cu ciorba, cand strang in pumn betisorul de carton pe care se incapataneaza sa nu apara doua liniute rosii, simt cum se revarsa, calda, pe fruntea si umerii mei, singura privire care conteaza.

Am vazut oameni care ajuns sus si au uitat de unde au plecat…

Cunosc oameni care au construit case, si-au cumparat masini scumpe si au trait o viata de vis o buna perioada de vreme, dar cand toate aceastea au disparut, cand s-au trezit saraci, dezorientarea a pus stapanire pe existenta lor. Am vazut oameni care ajuns sus si au uitat de unde au plecat, care risipesc azi tot ce au adunat pana ieri si oameni care traiesc de pe o zi pe alta. Cei cu adevarat fericiti, nu sunt cei care au un standard de viata ridicat, asa cum s-ar putea crede, aceia care reusesc sa isi pastreze un echilibru interior, sa traiasca in armonie, sa nu fie sclavii unui mod de viata pe care atunci cand il pierd, isi pierd si speranta. Traim insa intr-o lume a exceselor, a contrastelor prea mari intre bogati si saraci, a liniei  de demarcatie prea adanc trasate. Admir pe cei care nu uita niciodata de unde au pornit, care isi traiesc zilele gandindu-se mereu la un maine care poate sa nu fie neaparat bun, care fac din moderatie un stil si din economie o arta.

Nu decorurile scumpe imi vor tine barbatul acasa, nici felurile de mancare demne de un masterchef, ci lumina cu care ochii mei il mangaie cand se intoarce seara de la munca ostenit si halba lui preferata, usor ciobita, umpluta cu bere rece intr-o seara de vara si patul nostru simplu, cu asternut alb, in care uitam  sa vorbim despre job sau datorii.

Da, ne straduim sa economisim. Sa castigam. Sa detinem. Scriem despre asta, povestim despre asta, schimbam pareri si retete de posibil succes in timp ce viata, afurtisita de viata, trece pe langa noi. Sigur, vrem sa lasam ceva copiilor, vrem sa nu treaca si ei prin greutatile prin care am trecut noi, dar…copiii s-ar juca langa noi fericiti cu o cutie de carton, daca stim sa le-o umplem cu povesti. Dar de unde sa ne luam povestile, daca suntem prea ocupati sa acumulam, in loc sa traim?

camin

Alegerea apartine, pana la urma fiecaruia dintre noi

  ….dar in momentul in care facem analiza, ar trebui sa ne gandim nu doar la ziua de astazi, ci si la cea de maine, la echilibrul de care vorbeam mai sus, la ceea ce speram sa lasam in urma si la ceea ce luam cu noi.  Stai, stop: luam ceva cu noi dupa….?

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here