Sa va spun? Ok, va spun, ca nu ma rabda inima. Eu si Mr SF am stabilit luna nuntii. Nu data, la asta mai avem putin de lucrat, dupa ce luam in calcul niste factori cum ar fi prezenta unor rude dragi exact in momentul acela in tara, vremea probabila si banii de concediu, dar sunt in masura azi sa anunt oficial ca o comit pe viata asta: ma marit. Iar.
Inca nu am inelul, inca nu avem nici macar banii de verighete, dar avem, in schimb, convingerea ca ne-am gasit, in sfarsit, dupa 34, respectiv 38 de ani de asteptare, noi doi, sacul si peticul sau un bou si o belea, cum imi place mie sa spun in clipele in care ni se mai intampla cate o neintamplata din aia nasoala si, culmea, inca imi mai arde sa fac haz de necaz.
In sfarsit, ce atata vorba? Luna cu pricina este mai (a anului care vine), ca de trei barbati asteptam sa ma ia si pe mine unul in mai, iar Florin, culmea coincidentei, a propus, fara sa stie nimic, ca tocmai pe atunci ar dori sa faca din mine o doamna. Ca sa nu ii zdrobesc inima si iluziile, am acceptat cu gura pana la urechi de bucurie, ca daca zambetul meu ar fi putut lumina, era si acum zi in China.
Asa ca iata-ma pusa pe pregatire. Pusa pe pregatiri am spus? Aiurea. ce, am innebunit? Nu am facut eu nunta ca-n povesti prima oara, cand vorba aceea, eram…cu niste ani mai tanara si cu niste galeti de iluzii mai bogata, nu am sa ma apuc acum sa starnesc ditamai circul. Nu imi trebuie decat o rochita, un manunchi de flori din piata si verighete, ca sa stiti.
In privinta tinutei am sa fiu mireasa numai cu numele, rochia specifica am sa o ocolesc strategic si ma voi orienta catre una simpla si eleganta, proaspata prin combinatia de alb cu flori, dar neparat genul acela de rochii seara pe care le mai poti imbraca si cu alte ocazii, nu doar propria impirostriire. Pana la urma nunta nu este nimic altceva decat un pretext pentru fericire.
Cam la atata se rezuma pregatirile mele, am oroare de lautarul clasic cu acordeon, musai tigan (omul, nu acordeonul), de hora in fata blocului, cu sleahta de babe aferente si turta rupta pe deasupra pletelor mele in vant, care nu vor beneficia nici macar de coafor, pentru ca mi-am cumparat perie rotativa si nu am nevoie, sic!
O sa ziceti ca fac economie. Fireste, economie de nervii mei fac, nu de altceva. Tata, Dumnezeu sa il ierte, imi repeta mereu ca nunta nu e a mirelui sau a miresei, ci a invitatilor. Si s-a dus cuminte, dupa traditie, ani de zile la nuntile tuturor neamurilor din dotare, ca sa vina si ele la mine. Mereu ii spuneam sa nu se mai duca decat daca vrea sa fie acolo, nu ca sa creeze niste obligatii, pentru ca eu nu am de gand sa fac, la randul meu, circareala cu nunta decat daca ma loveste apoplexia si probabil ca nici atunci ca probabil ca voi fi moarta. Asa ca, tata, daca ma citesti de acolo de pe norisorii tai, dragule, sa stii ca nici de data asta nu am sa fac tambalau, cum ti-ar fi placut tie, dar pot sa iti promit un lucru: ca la nunta mea am sa ma simt extraordinar, nu o sa fiu stresata de nimic, nici macar de pregatiri, o sa fiu naturala si relaxata si daca nu, poate ca am sa beau putin si am sa-i spun lui Mr SF sa bea si el si apoi are voie sa cante cat il tine gura: Ti-am dat un ineeeeel, ti-am dat un ine-e-eel, ca nu conteaza ca nu are pic de urche muzicala, de data asta va fi purul adevar si asta e tot ce conteaza.
