Un Dumnezeu prieten

ingerNu am de gand ca de acum, in viata asta, sa raspund altor intrebari decat celor pe care propria constiinta mi le arunca drept in fata, si asta poate fi oricum o sarcina la o adica, anevoioasa si de durata. Intentionez candva, intr-o viata viitoare, cand timpul va curge pe alte coordonate si dupa repere mai putin straine vrerii mele, sa ma preocupe soarta universului si marile intrebari ale omenirii. Pana atunci, ma multumesc sa traiesc umil, atat cat pot eu de integrata in restul lumii, cu credinta mea, cu intrebarile ale carui subiect etern si repetabil sunt pentru moment imboldurile care-mi conduc, intru  uman, actiunea si reactiunea.

Cred într-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamântului, vazutelor tuturor si nevazutelor, dar cred mai ales intr-unul Dumnezeu care nu ma priveste de Sus, ci de langa mine. Nu-l caut in biserica, desi il gasesc uneori si acolo. Il caut in suflet si de obicei il aflu si atunci cand se intampla asta, ma feresc sa-i dau nume, ca sa nu-i tulbur prezenta acolo. Intre mine si divinitate nu este nevoie de intermediari, de aceea nu ma omor cu dusul la biserica, nu Il gasesc acolo mai mult decat in alte parti si nu imi poate ierta EL decat ceea ce imi pot ierta mai intai eu singura!

Homo sum, humani nihil ad me alieno puto (sunt om si cred ca nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este strain). Credinta, indoiala, dezamagire, negare, credinta din nou. Daca, atunci cand m-a modelat, Dumnezeu a avut ceva clar si precis in minte, indraznesc sa cred ca era putin obosit, si nu i-a iesit prea bine, ca mi se intampla uneori sa sufar de o lipsa teribila de coerenta. Cu toate astea, ne intelegem noi doi, la modul uman si prietenesc (sa fie un pic de blasfemie aici, dupa regulile unora?) intr-un mod pe care nu incerc sa il justific, pentru ca El nu-mi cere asta. Nu-l justific, dar as putea sa il explic.

 De fiecare data cand am sperat sa iubesc, am pus in nopti sfinte – dupa povestile de la sate – busuioc sub perna si am facut turtite din faina si sare si apa, rugandu-ma la Dumnezeu sa imi visez ursitul, sa-l vad cu ochii somnului cum imi aduce apa sa-mi potoleasca setea de dragoste. Iar Dumnezeu, care habar nu avea de turta si de busuiocul meu, cred ca mi-a trimis vise si m-a pedepsit apoi sa le uit in clipa trezirii.Asa incat ulterior, despre fiecare barbat care mi-a intrat in viata am crezut cu toata forta ca e ursitul meu si sunt eu numai pacatoasa si nu-l pot recunoaste.

De fiecare data cand am iubit un barbat, demn sau nedemn de vina de-mi fi ispita, m-am abatut de la orice conventii si norme religioase colective. Am ridicat la rangul de Dumnezeu un chip cioplit din carnea care-mi era scumpa, in speranta de a fi binecuvantata pentru credinta mea fierbinte cu dulcea povara a nemuririi iubirii noastre. M-am inchinat in fata icoanei trupului sau si l-am adorat umila sperand ca va ramane pentru toata viata si toata moartea. Iar cand m-a lovit, am intors crestineste si celalalt obraz o data, de doua ori, de atatea ori de cate m-a lasat omenescul meu. Dumnezeul meu prieten nu m-a condamnat. Dar nici nu m-a scutit de lacrimile si amarul care au insotit, inerent, despartirea.

De fiecare cand am iubit un barbat, am iubit si sarbatorile, pe toate, crestine sau pagane, fara sa stau sa aleg, sa decantez credinta de ritual, religia de folclor. Nu imi pasa ca e credinta sau folclor, o iubire mare si impartasita nu are nevoie decat de pretexte pentru a sarbatori si uneori nici de ele. Am sarbatorit Invierea si am adus acasa sfanta lumina cu aceeasi infiorare cu care aprindeam in nopti de patima si dor lumanari parfumate in jurul asternutului inclestarii noastre.  Am cantat colinde despre pruncul care se naste in iesle si am oranduit cadouri sub brad asteptand sa vedem si Steaua care sus rasare, dar si renii ce trag pe acelasi cer sania lui Mos Craciun.

N-am incercat sa tin post nciodata peste an, mi-a fost mereu mai la indemana sa imi alint iubitul cu mancaruri alese cu grija, din cele ce bucura si ochiul si stomacul, sperand ca sub vraja iubirii mele, cartoful sau ceapa sau banalul piept de pui sa capete miraculoase calitati afrodisiace.

Am cerut divortul de barbatul de care ma legasem cu cununii si cu toate cele si Dumnezeu n-a trimis catre mine hoarde de arhangheli sa ma pedepseasca, asa cum nu le trimisese nici sa ma apere cand acelasi barbat ma lovea. Ba, dimpotriva, mi-a scos in cale un om cu suflet de inger cu care imi doresc peste fire sa urmez porunca: “mergeti si inmultiti-va”.

Asa incat, ca sa inchei: am credinta si simt ca e drepta. Cred intr-un Dumnezeu prieten, care ne ramane aproape daca incercam sa ne traim viata frumos, asa cum stim, asa cum putem, un Dumnezeu pe care nu il gasesti in biserica mai mult sau mai putin decat, de exemplu, la mine in casa. Un Dumnezeu care zambeste la naivitatile noastre si are intelepciunea de a nu se mania cand gresim. Care nu ne cere nici macar ispasirea. Nu ne cere nimic, de aceea ne si este atat de in suflet.

36 COMENTARII

  1. Foarte interesant articol. Constat că gîndim cam la fel: nici eu nu-s prea prezent la biserică, nu mă închin ostentativ şi nu stau toată ziua bună ziua să mă rog lui Dumnezeu. Nu uit însă niciodată, să-I mulţumesc atunci cînd în viaţa mea ( a noastră) intervin lucruri bune.

    • Tiberiu, iti multumesc mult, nici nu stii ce mult m-a bucurat sa iti citesc comentariul. Am scris din suflet, dar ma simteam pe teren usor alunecos, pentru ca prea multe conventii riscam sa calc. Incerc, pe cat posibil, sa nu ma dau alta decat sunt. Pana acum, mi-a fost de folos.

  2. Un subiect sensibil pe care mulți se feresc să îl abordeze (și eu printre ei, recunosc). Ai scris cu naturalețe și sinceritate, iar eu apreciez mult lucrurile astea. Drept pentru care mă înclin.

    • Sonia, nu iti ascund ca mi-as dori ca tu sa il abordezi. Exista link catre pagina Blog Power de unde mi-a venit inspiratia. Chiar nu te-ar tenta sa arunci cateva cuvinte pe aceeasi tema? SImt eu ca ai avea ceva de spus.

  3. Mi-a placut. Si eu sunt la fel. Cred ca Dumnezeu este in suflet si in faptele pe care le facem in fiecare zi nu in ritualuri. Poate ca trebuie sa privim mai adanc in noi ca sa intelegem asta.

    • Ma faci sa ma tem din ce in ce mai putin ca intru in controverse. Ma asteptam sa fiu combatuta. Ma bucur mult sa vad ca nu e asa. Ma bucur de "si eu sunt la fel" mai mult decat pot spune!

    • Bianca, venind de la tine, dupa ce am citit cate ceva din ce scrii, zau ca aprecierea ta ma face sa imi creasca deja cornite de mandrie.

    • Cuvintele care-mi vin din suflet se astern cel mai frumos, imi pare. ZIlele linistite sunt cele in care citesc asemenea comentarii. Multumesc pentru el, Liviu si bine ai venit in blogul meu suflet!

  4. Aş spune că, citind aceste rânduri, m-am regăsit perfect în câteva pasaje.
    Eu zic că gândeşti perfect normal, o femeie cu minte sănătoasă.
    Şi am convingerea că Cel de Sus deja ştie asta şi acţionează în consecinţă.

  5. Frumos si sincer articol, Dana! Atat de sincer, incat pe alocuri m-am jenat sa il citesc, de parca ti-as fi intrat in suflet, de parca m-as fi uitat pe gaura cheii in inima ta.

  6. Cred ca ai ales exact lucrurile in fata carora merita sa te inchini. Nu te tenteaza sa scrii despre asta si tu, Valy?

  7. grea tema de scriere dar care ma face iarasi sa spun ca ai curaj. curaj sa te priveste pe tine insati dar mai ales sa privesti in tine insati. pe undeva sunt si eu , tot pe acolo unde nu la biserica fac matanii ci in fata iubitului, a copilului si a maretiei naturii ce poarta in ea atata dumnezeire. frumos scris.

    • Lotus, am incercat sa arunc si eu o vorba la tine pe blog si nu am reusot sa trec de formularul antispam. Imi spunea " invalid security token" orice as fi facut. Dupa vreo 10 incercari, am renuntat. Sunt eu toanta sau ce naiba mi s-a intamplat?

    • Încearcă acum.

      (Am schimbat eu ceva pe acolo și am uitat să verific; acum ar trebui să poți trece de acea CAPTCHA, de care de altfel nu-i necesar să treci decât prima dată, pentru că odată ce ai un comentariu aprobat, ea nu-ți mai apare. Sper că acum n-o să mai ai probleme.)

      Mersi că mi-ai atras atenția.

  8. Multumesc, Liviu, mi-ai confirmat ceva ce era numai speranta: cuvantul care vine din suflet, ajunge catre doritul sau destinatar: alt suflet.
    Iar aprecierea, venind de la tine, inseamna mult.

  9. Foarte frumos articolul Diana, felicitari! Si da, ai dreptate, cel putin la fel gandesc si eu, credinta este in sufletele noastre, nicidecum in literele cartilor sau cuvintele nescrise ale folclorului!

  10. Am citit articolul tau si am observat ca revine obsesiv cuvantul "iubire", deci tind sa cred ca credinta pentru tine este iubire. Incepand de aici, cuvintele nu-si mai au rostul. Felicitari!

  11. Mai apreciez ceva… credinta ta are ca fundament viata traita efectiv, nu doar momentele speciale; asa ar trebui sa fie: sa iubim moment de moment si exact acolo unde suntem.

  12. Si eu cred in asta. Cred intr-un Dumnezeu prieten, care ne ramane aproape daca incercam sa ne traim viata frumos, asa cum stim, asa cum putem, un Dumnezeu pe care nu il gasesti in biserica mai mult sau mai putin decat, de exemplu, la mine in casa. Un Dumnezeu care zambeste la naivitatile noastre si are intelepciunea de a nu se mania cand gresim. Care nu ne cere nici macar ispasirea. Nu ne cere nimic, de aceea ne si este atat de in suflet.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here