Viata mea a fost simpla si clara, pana de curand. Nu a avut dubii, ci numai certitudini, adica eu nu “dubito, ergo sum“. Asta ca sa fie clar.
Iar cand am fost pusa in postura de a-mi imagina cadoul ideal pentru mine insami, am facut ce stiu eu mai bine: am incercat sa impusc doi iepuri. Adica, in spiritul unui concurs care ma pune intr-un delicios rasfat de imaginatie, am decis ca, pe langa placerea de a ma juca de-a visele, sa obtin si o informatie: cat de bine ma cunoaste partenerul de viata? Asa ca mi-am chestionat strengareste partenerul meu drag si legitim de zile albe si negre, sa vad ce stie si poate.
– Iubi, m-a intrebat cineva care ar fi cadoul ideal pe care mi l-as face? Ce sa spun?
– Hm, pai sa vedem: o casuta, cu o curticica si cateva gaini in spate, in fata o gradina unde sa sadesc ceapa si poate si cateva floricele….
– Cadoul ideal pentru mine, doar pentru mine, iubi!
– A, doar pentru tine? Pai trebuie sa fie ceva cu o mare, cu o plaja intinsa…sau altceva, fara mare, dar in mod sigur si fara servici, fara sefi si fara program de lucru prelungit…ceva gen o vacanta…
Gata, m-am lamurit. Stie, omu’! Pai daca nu el, atunci cine? Da’ parca tot ceva nu se leaga. Nu se leaga cu propria mea imaginatie. Domnul sot a spus O mare, O plaja, O vacanta. Totul la singular. Singularul asta ma deranjeaza.
Se spune ca in viata nu conteaza banii, ci numarul lor. Nimic mai adevarat si asta stie si saracul si bogatul. Cu permisiunea dvs, stimate cititor, am sa parafrazez asta si am sa spun ca nu conteaza cadourile, ci numarul lor. Asa ca eu nu vreau sa ma gandesc la cadoul ideal, ci la cadouri. Si nu la cele ideale cu sensul de “perfecte/de neatins/mult dorite” Din categoria aceasta tocmai am insirat, dar…e banal. Pe cuvant de onoare. Si banalitatea nu ar fi singurul neajuns al cadoului ideal, mai este si acela ca, dupa ce sfarsim de visat la el, realitatea pare muuult mai dura. Nu! Eu vreau sa va povestesc despre cadourile mici pe care mi le fac singura.
Acum un an mi-am facut un cadou: closca cu puii de aur. Mai exact, mi-am cumparat un expressor. Un moft, daca vreti, vezi Doamne, nu-mi mai placea cafeaua la ibric sau la filtru. Da, dar, vedeti voi, expresorul meu face pui: in fiecare dimineata de atunci incolo cloceste cate o ceasca minunata de cafea, pe care, la randul meu o clocesc o ora si un sfert. Si devin o mandrete de fata, nu sunt morocanoasa, nu sunt ciufulita, nu ma cert cu nimeni, e o placere sa fiu eu dupa ce imi beau cafeaua.
Acum doi ani mi-am facut un alt cadou: o perie de par rotativa. Pardon, nu fac reclama la nimic, nu o sa dau numele nici unui brand, dar va spun atat: parul meu se simte cum ma simt eu si invers. Si in zece minute parul meu se simte minunat dimineata. Si daca asta nu e un super cadou….insemna ca nu mai stie lumea sa ofere cadouri.
O data pe saptamana fac baie in cada. Nu va imaginati ca doar la 7 zile ma vede apa, asteptati continuarea. O data pe saptamana fac baie intr-o cada plina cu spuma parfumata, ca in filme si pe marginea cazii sprijin mereu un pahar de vin ( tot ca in filme) rosu bun, bun de tot. Si asta e tot un cadou.
Si, ultimul pe lista mea, dar nu cel de pe urma, de cateva luni incoace visez si imi fac cadou visul ca pe un anumit test subtire o sa apara doua liniute rosii care vor spune ca peste noua luni casa o sa se aglomereze.
Mai vreti? Ca mai am, dar le-am ales pe el mai importante. Repet, pentru cei care nu au fost atenti: nu conteaza cadourile, ci numarul lor. Si ca sa nu fim dezamagiti asteptand unul mare pe care cine stie daca ne vom permite sa ni-l facem vreodata, ce-ar fi sa-l impartim in cateva zeci mai mici, complet accesibile?
Pentru ca eu, totusi: daca ar fi sa aleg ceva, un singur lucru in lumea asta pe care sa-l primesc, atunci m-as ruga sa pot sa-mi daruiesc singura puterea de a scrie atat de frumos cum simt. Nimic mai mult. Pentru ca, asa cum spune o celebra reclama, unele lucruri in viata sunt nepretuite. Pentru celelalte exista…nu, nu Mastercard, ci Borealy.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2013 (penultima proba)
