Viata iti face nenumarate cadouri, dar…nu le ambaleaza mereu corespunzator

cadouCandva, la o nunta la care m-am dus pentru ca aveam chef de o petrecere si pretul tacamului mi se parea, la vremea aceea, nimica toata pentru o noapte de dezmat elegant, s-a intamplat sa dansez langa un tip. Imi amintesc ca am stralucit la nunta aceea, a fost ultimul meu mare moment de femme fatale, eram subtire si fierbinte si bronzata, imbracasem o rochie care imi dadea un aer de exotica andaluza, iar soldurile mi se ondulau corespunzator tinutei. Chiar daca nu mi-as mai aminti noaptea aceea, desi, la cat de bine m-am simtit in pielea mea, e practic imposibil, asadar, chiar daca m-as uita, sta marturie o filmare pe care o pastrez acum in calculator si o privesc din timp in timp cu un fel de ghimpe in inima pe care o sa vi-l explic imediat.

Am dansat, cum spuneam, langa un tip. Se vede pe dvdul primit ulteriori de la miri, eu nu il vedeam insa atunci pe respectivul, in costumul lui bej cu maneca prea lunga, miscandu-se mecanic, ca pentru a executa un ritual pe care i-l impunea conditia de nuntas prezent volens-nolens, cu cravata stramba, si ochii lipsiti de stralucirea pe care ti-o da o viata bogata macar la exterior daca nu si in interior….sau invers. Eu ma dadeam in spectacol in mijlocul ringului, stapana peste succes, culegand aplauze, el gravita pe margine, spectator absent. In ciuda succesului uneia si insuccesului altuia, dupa ce mireasa si-a luat ziua buna si invitatii, rand pe rand, s-au raspandit, lasand in urma maldare de decoratiuni si ambalaje pentru cadouri, am plecat si noi, fiecare singur, catre casa.  Eu pentru ca nu avusesem de unde alege, el pentru ca nici nu se gandise vreo clipa sa aleaga.

 In schimb, a ales viata pentru noi si niste ani si tristeti mai tarziu, acelasi tip imi punea verigheta pe deget, in fata unui Dumnezeu care zau daca nu se tinuse teribil de glume cu amandoi si hotarase sa ne alature, ca i se paruse lui bine asa. Evident, o nimerise. De data asta insa, eu nu mai eram andaluza fierbinte, ci o femeie transpirata si tremuranda de emotie, iar lui in cap ii jucau ochii stralucitori, pe care numai fericirea adanca si nestirbita ii poate face sa danseze. Acum, cand vremea aventurilor mi-a trecut (sau asa sper eu cu toata staruinta), stau pe margine si cuget, cu mintea cea de pe urma: viata iti face nenumarate cadouri, dar…nu le ambaleaza mereu corespunzator, in asa fel incat sa intelegi de la inceput cu ce ai de-a face si sa nu strambi din nas si sa le lasi balta, nedesfacute.
Totul e crunt de ironic, stiti? Cred ca stiti, de fapt, e retorica intrebarea. Ghimpele din inima este pentru ca am fost atat de aproape de fericire….si nu am stiut sa o vad, sa patrund in esenta, decat dupa ce mi-am plans toate lacrimile. Ambalajul tipului de la nunta te indemna parca sa il ignori si in aceasta ingrata ingoranta si  grija de a cauta himere am pierdut bucati din mine. Asta in timp ce el era acolo, aproape, ascunzand, daca te straduiai sa ii desfaci ambalajul, exact ca unul din acele cosuri de Craciun, o inima mare si calda ca un cozonac, un umor spumos ca o sampanie aleasa, atentii gingase si dulci precum cele mai fine specialitati de ciocolata.
Daca in cazul unor cadouri de tip gourmet gift mergem la sigur, stind ca in nici un caz continutul nu ne va dezamagi, in situatia in care privim oamenii, ambalajul poate fi si este, cel mai adesea, inselator. Eu m-am inselat nu o data, iar acum, dupa ce pe tabla vietii am irosit degeaba creta niste ani, ca nu am lasat nimic in urma, ma intorc in banca cu nota patru, dar cu lectia invatata. Poate am sa reusesc, macar, sa o transmit copiilor pe care ni-i dorim atat de mult amandoi.

8 COMENTARII

  1. ah, am avut si eu o relatie din asta. Cu ani de zile dupa ce am fost unu pe langa altul. Mi-am dat seama ca relatia si evolutia vietii a fost de asa natura ca sigur nu as fi stat cu el atunci, la inceputuri. Anii dintre momentul T1 si momntul T2 si-a pus amprenta pe personalitatea fiecaruia, pe suflet, pe maturitate.
    Apoi impreuna am evoluat, ne-am schimbat ( mai mult eu). Eu consider ca am inflorit in perioada aia, ca alatri de el am trecut peste timiditati, peste cosmaruri, mi-am deschis aripirile si luat zborul de langa el.

    Hahha, si nici cea de astazi, femeia momentului T3 nu ar sta cu el, cel de de la T2 sau de la T1 :)))) – dar sunt sigura ca ar pica in admiratie de ce om am devenit.

    • Omul de care spui a avut un rol in devenirea ta…iar cand rolul lui s-a sfarsit, era firesc sa iti iei zborul. Pana la urma importanta cred ca este evolutia.

    • Iti multumesc pentru regrete, sa stii. Iar la slabit de nu ma puneai tu, ma puneam singura cand nu ma mai tinea patul!

  2. cum stam noi uneori atat de aproape de trenul care ne duce spre fericire si intoarcem spatele alegand poleiala mai stralucitoare si atragatoare. metehne de femei, iti spun eu.
    imi place cum ai ambalat cadourile in povestea vietii.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here