Vrei sa faci economie? Nu te imbolnavi!

medicamenteAs mai fi scris eu multe zilele astea, daca nu as fi reusit sa ma imbolnavesc, sa iau nu stiu cum o gripa in toata regula.. Ocazie cu care constat ca medicamentele m-au costat cat meniul pe o saptamana al familiei. Deci daca vrei sa faci economie, nu te imbolnavi, zau! (de parca ai putea alege). Mai era expresia aceea nu am bani nici sa  mor, pe care acum parca o inteleg in alta lumina. Oricum, era o metafora, nu sunt chiar asa de rau.

De cateva zile febra imi urca incapatanat la 39 de grade. Le-a si depasit de vreo doua ori, numai asa, sa imi arate ca poate si sa ma sperie, ca sunt cam 30 de ani de cand nu m-am mai intalnit cu asemenea temperaturi ale corpului, oricat as fi fost eu de muiere incinsa la viata mea.

Incerc o neplacuta stare de dependenta. Din 4 in 4 ore iau o serie de pastile, menite sa imi scada febra. Ele isi fac efectul vreo doua ore, dupa care nu imi ramane decat sa imi blestem zilele pana cand soseste timpul pentru urmatoarea doza. Pe care, in clipa in care o iau si sa ma regasesc la (mult mai) linistitorul teren al temperaturii de pana in 38, incepe sa ma doara capul. Si mai bag niste pastile. De mancat nu reusesc sa mananc (asta a fost pentru mine semnul ca sunt cu adevarat bolnava) asa incat stomacul meu e de-a dreptul fericit. Ce imi sopteste nu va mai spun, ca e porno.
De ce va povestesc toate astea? Uite asa, ca sa accentuez inca o data: daca vrei sa faci economie, fereste-te ca de naiba sa te imbolnavesti.
Si daca sunteti curiosi, am sa fac o mica analiza:
  • Antibiotice 35 de lei
  • Nurofen si Theraflu 30 de lei
  • Pasile si sirop de tuse 20 de lei
  • Antinevralgic 7 lei
  • Concediu medical platit probabil cu 75% – iar vreo gaura de cel putin 100 de lei

Imi vine sa ma impusc in cap, dar nu-l gasesc, desi ma doare!