You’ve Got Mail

Am vazut filmul You’ve Got Mail acum vreo cinci ani, deci mult dupa lansare. Dar pe principiul ca descoperi lucrurile care conteaza atunci cand ai cu adevarat nevoie de ele, mi-a cazut si mie sub ochi intr-o perioada in care eram singura si trista, dupa o alta relatie reusita. (N. A. Pentru a nu crea confuzii, am sa va spun ca numesc relatie reusita una in care, mai devreme sau mai tarziu eu ori el reusim sa ne dam seama ca ne pierdem timpul).

Compania la care semnam cu drag si spor atunci statul de plata gasise de cuviinta sa ma trimita sa-i propovaduiesc principiile, in calitate de trainer inzestrat cu laptop si conexiune la internet, peste tot prin tara, astfel incat, daca nu altceva, macar armele de atac le aveam la dispozitie. Dupa ce incercasem o serie (scurta, e drept) de relatii la distanta, hotarasem eu, in infinita-mi intelepciune, sa incerc sa incheg ceva de pe drumurile mele eterne, in modul in care il stiam eu cel mai bine, adica scris. Visam ca eu si Fat Frumos Internaut sa ne cunoastem in cuvinte scrise si realitate virtuala si abia apoi in carne si realitate-realitate.

Si vazand filmul de care v-am pominit mai sus si, dat fiind ca aveam si mai am inca (multe) momente in viata in care tot mai cred ca tot ce zboara se mananca, am pornit sa imi caut si eu relatia perfecta pe internet. Visam, fireste, sa gasesc un tip care sa scrie corect, sa gandeasca coerent si sa viseze frumos, care sa astepte, nedescoperit inca, intr-un colt de internet sa isi gaseasca sufletul pereche intru trait si iubit. Care suflet sa fiu eu, logic, capisci?

M-am inscris in consecinta pe cateva site-uri de matrimoniale, am completat profilul meu cu toata corectitudinea de care m-am simtit in stare, incercand sa nu ma infatisez potentialelor iubiri virtuale mai buna decat eram, sa nu imi cresc numarul de centimetri si scad numarul de kilograme, oricat de mare ar fi fost tentatia, sa nu par amenintator de inteligenta, dar nici ridicol de proasta. Fotografia pe care am pus-o era cea pe care o am si acum la profil, nephotoshopata, dar aleasa de asa natura incat sa mai ascund un pic colaceii din dotare ( imi ajungea ca ii declarasem la descrierea fizica, in cifre si cuvinte) .

Profilul Lui, doritul meu partener, am facut tot posibilul sa nu il completez radical de pretentioasa, sa dau asadar o sansa si grasului si slabanogului, si chelului si pletosului. Unde nu am facut rabat, marturisesc, a fost la varsta, nu agream ideea unui partener mai mic decat mine, ca deh, viata si convietuirea trecuta, de lunga durata, cu un tip cu vreo sase ani mai mic decat mine ma invatasera ca sutul in fund sub forma unei femei de varsta lui, cu prospetimea si naivitatea corespunzatoare varstei, poate veni oricand si va veni, iar anularile unei nunti programate (de la restaurant, tinute, invitatii si pana la explicatii date parintilor scandalizati) ma pot costa o jumatate de suflet pe care, vai, nu o mai am de dat. Mai fusesem de neclintit si la categoria “Statut matrimonial”, ma incapatanam eu sa nu vreau un barbat deja (si inca, in fapt) casatorit, dat fiind ca in spatiul geografic in care ma aflam, haremul nu era consfiintit prin lege.

Eram asadar  o tipa de 30 de ani, independenta, cu ceva scoala si pauza noroc, care il astepta pe Fat Frumos, de preferat cu plete sure si  visa intre timp la cai verzi pe pereti, care nu se gaseau nici macar la moda, ca melodia lui Smiley nu aparuse inca.

Statistic, ce am gasit?

70% din mesajele pe care le-am primit cautau, direct si sincer, sex, relatii fara obligatii si fara prejudecati si nu le-am respins pentru ca sunt eu incuiata, ci pentru ca daca voiam asta, nu era nevoie sa mai stau sa pun profile pe ‘jdemii de site-uri, puteam gasi asa ceva cu usurinta, ridicand in viata reala doua degetele, odata cu poalele din dotare.

10% din mesagerii dragostei imi scriau declarandu-ma asa, pe  neve, doar dupa o fotografie (e adevarat, avantajoasa) ultima minune a lumii, incredibil de sexy, cu totul si cu totul deosebita de pleava din jur. Categoria asta m-a ridicat la categoria self esteem, recunosc, si nu o data, dar pentru ca pe mine mama si suturile in fund anterioare  m-au invatat ca nu sunt cea mai cea femeie din Univers, am exclus-o din calcul si nu i-am dat nici un raspuns. Acuma, puteti spune ca am gresit, ca poate oamenii erau sinceri, eu insa ma incapatanez sa cred ca nu te poti lansa asa, in afirmatii la superlativul absolut despre un om cu care nu ai schimbat nici o vorba si nu l-ai vazut decat zambind comercial intr-o singura fotografie si sa mai fii si crezut. Paranoia mea ma tot inghionteste cand  zareste lucruri  prea frumoase sa fie adevarate.

Alti 15% din ei  imi scriau cu greseli de ortografie din toate categoriile, gen miar place sa ne intalnim sa ne cunoastem mai bine, frumoas-o, asa incat, desi renuntasem deja la jobul de tinerete de profesoara (profa’ de romana si latina, nici mai mult nici mai putin), nu dati cu pietre, va rog, dar chiar nu am reusit sa ii incurajez, mi se inclestau degetele cand ma duceam la tastatura si incercam sa dau reply.

Si ca sa termin cu statisticile, cu 5% din ei  (sper ca nu am gresit calculul si iese la numar procentul ca eu am fost profa de…stiti deja, nu va mai spun) chiar m-am conversat, pe  mail, o perioada de vreme si chiar m-am intalnit.
Dar despre asta, in episodul viitor. La buna vedere!

14 COMENTARII

  1. Amintirile astea nu le-as da pentru nimic in lume si le scriu si eu aici sa le citesc cand oi fi baba si s-or sterge de pe neuronul netezit de ani. Am creat si o categorie noua pentru tipul asta de postari, tot sunt eu mereu in reorganizare cu blogul. Am realizat brusc ca mai am multe de spus.
    Vine si continuarea, acuma mi-a venit barbatul acasa si m-a intrerupt din actul creativ.

  2. Sunt curioasă cum ar ieși ecranizarea după cazul tău 🙂 Hehehehe, sunt convinsă c-ar fi spumoasă!
    Am prietene care s-au măritat cu cei pe care i-au cunoscut virtual, deci chiar se poate, dar nu știu dacă neapărat prin agenții specializate. Cred că trebuia să joci Frontierville, era mai simplu. Dar crează dependență, vorbesc din experiență! 😛 Acum, faptu-i consumat, îl ai pe Mr. SF, gata, rămân amintirile pe care le relatezi savuros. Vezi, toate-s cu un motiv pe lumea asta, la ce m-aș fi hlizit eu acum de nu ai fi vrut tu să te dai prin agenții. :)) Te pupific, aștept continuarea. 🙂

    • Imi pare rau de "e" ul tau, ca daca as fi reusit sa gasesc o metoda de editat comentarii, era mirific, dar asa, raman cu regretul.
      Zi-mi mai bine cand pleci maine catre Bucuresti? S-a schimbat ceva in poveste? Ce mai zice grupul pe FB?

  3. Nu's ce sa spun. Speranta pe care mi-ar fi dat-o replica ta mi-ar fi fost tare de folos cu cativa ani in urma.
    Din experienta mea…o sa vezi ce a iesit 🙂

  4. Deși eram sceptică în privința relațiilor care încep online, am cunoscut câteva cupluri care au ajuns la ofițerul stării civile. Le-am fost fotograf la nuntă și cu unii încă țin legătura. Și sunt ok. Până la urmă cred că e o metodă adaptată vremurilor și cu mult mai bună decât aia în care te mărită babele. 🙂

  5. :)) Desi sunt triste povestile oamenilor ajunsi la o anumita varsta, care nu stiu unde si cum sa isi gaseasca jumatatea, nu m-am putut abtine sa nu zambesc. Povestesti cu atata haz!
    Am o prietena care a trecut acum cativa ani prin asa ceva. Stiu ca ma amuzam teribil ascultandu-i povestile. Poate ca voi povesti pe blog intr-o zi. :))
    Mi-am notat partea cu "relatia reusita"… :))

    • Vienela, e haz de necaz si incerc sa cultiv acest mod de a privi lucrile, ca altfel in jungla care ajunge sa fie uneori viata, nu am nici o scapare sa ies intreaga la minte. Pe de alta parte faptul ca a trecut timpul si lucrurile s-au aranjat in viata mea in directia dorita, ajuta mult.
      Sunt bucuroasa ca am reusit sa te amuz, mi-ar placea sa povestesti la randul tau.

  6. iti trebuie fler doamna sa cerni atata amar de informatie si de flacai pe site urile alea. iar tu se pare ca l-ai avut , cel putin la metodele de eliminare. acum sunt curioasa cu ce te a ajutat flerul in episodul urmator.
    cred si eu ca e o metoda a vremurilor moderne acest fel de a ti gasi partenerul de viata ( ca sufletul pereche e prea pretentios spus). in lumea asta a tehnologizarii insa mi se pare ca lucrurile devin mai complicate, nicidecum mai simple. chiar si cei 5% de care vorbesti si care au trecut proba initiala, tot cred ca sunt destui cat sa zapaceasca pe cel ce cauta.
    tot mai simplu cred ca era cand te maritai cu fiul bacanului pentru ca te sfatuiau toate neamurile. macar nu ti mai bateai capul atat. ce culegeai si cu ce te alegeai e alta poveste.

    • Valy, draga mea, cred ca te voi dezamagi in episoadele urmatoare, dar ce am povestit a fost partea cea mai simpla. Trierea adevarata ramane la cei 5% care da, ai dreptate, m-au zapacit.

  7. N-ai cum, ca pe aici nu scriu decat exemplare umane absolut remarcabile, cum te-am simtit eu si pe tine din prima clipa!

  8. Eu mi-am intilnit dragostea pe un site de matrimoniale si nu o singura data, de doua ori. :)) Asa ca stiu ce si cum, am aparut chiar si intr-un reality show pe tema asta. :))

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here