Mereu mi-am spus ca vreau sa slabesc pentru mine, nu pentru altcineva. Pentru hainele care asteapta sa fie purtate, pentru energia pe care o am in plus cand port o greutate mai mica cu mine clipa de clipa. Dar am stiut de fiecare data cand am repetat povestea asta ca nu e decat bullshit.Nu stiu exact daca am inceput dieta cand l-am intalnit pe domnul meu X. sau l-am intalnit imediat ce incepusem. Nu mai stiu care a fost ordinea, dar stiu ca ideii de relatie, de sansa noua la normalitate in doi, la cuplu, ii datorez pierderea celor 11 kilograme. Pentru ca vreau sa ma simt frumoasa, vreau sa ii simt mainile pe mine alunecand usor si lin, nu sinuos, vreau sa imi simt talia stransa in niste maini de barbat. Imi doresc sa ma simt fragila. Imi doresc sa nu mai sforai, ca sa il pot invita sa dormim impreuna. Si sforaitul tot de la greutate mi se trage. Asa incat parte cu “slabeste pentru tine” e bullshit. Vreau sa slabesc ca sa ma vad frumoasa in oglinda si in ochii lui. Ca sa il atrag. Oare asta inseamna superficialitate? I really don’t care, pur si simplu asa simt. Si asta ma motiveaza.
Mainile, dragule, mainile tale grele si fierbinti pe mine sunt cel mai bun exercitiu de vointa pentru slabit.
Apropo de greutate, cineva mi-a povestit un exercitiu de incurajare pe care il facea. Cand se simtea descurajata si avea impresia ca nu mai poate continua cu dieta de slabire, ca pofta de mancare intrece dorinta, punea intr-un rucsac o greutate egala cu numarul de kilograme slabite, il lua in spate si pornea la plimbare. Am facut si eu asta, am pus intr-un rucsac niste lucruri care atarnau exact 11 kilograme, le-am luat in spate, dar nu am plecat la plimbare, ci intr-un mars fortat prin cartier. Si transpirand de efort, mi-am amintit cum transpiram vara sau iarna in metrou doar stand si ca transpiratia mirosea urat, lucru care nu mi se intampla cand eram slaba…sau nu asa de tare, cel putin. Mi-am amintit ca ma dureau gambele si gleznele dupa 15 minute de mers pe jos atat de tare incat trebuia sa ma opresc macar cateva clipe si daca nu eram singura, ca sa nu ma fac de ras, ma opream sub pretextul ca ma deranjeaza cureaua de la sandala, ma aplecam, o descheiam si apoi o incheiam la loc. Mi-am amintit ca asta eram eu, ca tot rucsacul acela de 11 kilograme il aveam impartit pe corp, pe fund, pe burta, pe pulpe, pe brate, pe obraji. Si desi nu sunt slaba acum, nici macar pe departe slaba, acum merg pe strada si nu mai duc rucsacul acela. Si mi-am promis sa nu il mai duc niciodata, cu exceptia momentelor atat de mult dorite in care burta mea va deveni un dulce marsupiu care sa ascunda un pui. Minunat exercitiu.
