Dragii mei, s-a dus si septembrie. O simtim in vremea care ne obliga sa scoatem de prin funduri de dulap hainele pastrate pentru sezonul rece, o vedem in calendar, iar voi realizati inca o data cand cititi postarea mea de inceput de luna.
Progresul de luna asta a fost mai mic ca niciodata, numai un singur kilogram amarat, am ajuns la 75, dar pentru asta numai eu sunt vinovata, ca nu m-a indemnat inima deloc catre sport, am ramas tot la mersul pe jos. In plus, am avut o saptamana de concediu in care, recunosc, m-am rasfatat cu destule lucruri, asa ca din a doua jumatate a lunii septembrie am fost pe recuperari.
Oricum, in general vorbind, mananc destul de putin: iaurt, carne de pasare la gratar, fructe si salate cat incape. De 2 saptamani nu prea mai beau apa cu lamie, am simtit efectiv ca trebuie sa iau din nou o pauza, ma saturasem pana peste cap. Nu m-am uitat la ce tip de fructe consum, adica m-am saturat de struguri, de exemplu, daca am avut chef, in schimb am inregistrat progrese notabile in eliminarea din alimentatie a pielii de la pui, da, aia crocanta si delicioasa…dar plina de grasimi. nu reusesc sa renunt la ea mereu, in fond nu trebuie sa renunt la toate chestiile bune in viata, ci numai sa introduc moderatia.
Partea grea a unei diete
Am mai facut exceptii, dar nu fortata de imprejurari (de exemplu, la serviciu au fost o gramada de zile de nastere, sarbatorite cu muuuulte bunatati), ci atunci cand stiam si simteam eu ca altfel nu mai pot. Mai am momente din astea inca. Mi-e pofta inca de o multime de lucruri, mai ales daca vad pe cineva mancand langa mine. Ai crede ca dupa 9 luni de dieta nu doar vointa mi s-a educat, ci si aceste pofte. Da’ de unde! Nu cred ca vreodata corpul meu va decide ca este altfel decat de-li-cioa-sa o felie de pizza sau o shaorma, ca parfumul cel mai erotic posibil nu este al unui colt de paine proaspata, ca nu mai vrea, pur si simplu, sa guste niciodata junk-food. Si, de fapt, nici macar nu vreau sa faca asta. Tot ce vreau de la organismul (si creierul, ca de fapt de acolo porneste totul) meu este sa invete ceva ce niciodata nu a stiut prea bine: moderatia. Asta e partea cea mai grea, de fapt, nu sa iti controlezi alimentatia pe termen scurt. Nu imi doresc sa se abtina total, ci sa se multumesca numai sa guste. Pana cand nu am sa reusesc sa ma domin la modul asta, nu am sa ma opresc.
Partea usoara a unei diete
Tot drumul asta al dietei este insa, cred ca stiti, presarat cu satisfactiii, care numai cuiva care nu s-a straduit sa slabeasca niciodata ar putea sa para neinsemnate. Modul in care ajung sa te incapa haine pe care nici nu le-ai mai scos din dulap de ani de zile, sentimentul pe care il ai cand vezi ca machiajul chiar te face sa fii mai frumoasa, pentru ca obrajii, barbia, buzele nu iti mai sunt ingropate in grasime, cochetaria care crezusesi ca murise, dar era acolo, inauntru pe undeva, a iesit la suprafata si te ajuta sa te aranjezi, admiratia celor din jur, acestea si inca multe altele nu pot fi trecute cu vederea. Ma opresc oameni pe culoarele de la job, oameni cu care nu am vorbit niciodata si imi cer datele de contact ale nutritionistului meu (care o fi ala???) , linkurile de pe blog cu povestile lunare ale progreselor dietei sau pur si simplu ma felicita. O spun mereu: nu merit felicitari deosebite, pentru ca nu e nimeni vinovat ca am ajuns la 112 kile. nimeni in afara de mine. Dar, din multele greseli pe care le-am facut in viata si pentru care, la prorpiu sau la figurat, platesc acum amar, pe asta anume macar stiu ca sunt pe cale de a o corecta si de aici vine o satisfactie imensa.
Asa de final, va las cu cateva fotografii de la mare. Nu sunt slaba, o stiu bine, dar arat macar cat de cat decent. Si ma simt increzatoare, fericita, victoriaosa. Incep sa ma simt slaba, chiar daca nu sunt de fapt si in continuare cantaresc mai mult decat barbatul meu.
