Barbatelul meu sforaie face nani linistit. Pe gresia din bucutarie, fix sub geam, mi se racesc cele trei cratite cu mancare pentru saptamana care sta sa inceapa, casa e curata, balconul geme de rufe intinse, pielea mea respira epilata proaspat si paru-mi luceste a coafat. Toata lumea e multumita, in afara de o bucata de suflet care nu a scris nimic astazi si se simte cumva infometat.
Binele tuturor? Nu pot, nu stiu cum si nici nu stiu sigur daca ma intereseaza.
Nu am atata altruism in mine cat sa-l vreau. Il vreau in schimb pe al meu, personal, pentru ca daca mi-e bine sunt mai buna, la randul meu cu ceilalti. Gasesc in propria mea multumire sufleteasca resurse de bunatate pentru cei care ma inconjoara. Imediat ce linistea imi este insa amenintata, reactionez in primul rand prin indiferenta la cei cu care intru in contact. Uneori chiar cu rautate, recunosc.
Uneori insa, binele meu chiar coincide cu binele tuturor si cand il doresc pe al meu…se intampla sa il doresc si pe al altora. De exemplu as vrea ca maine dimineata cand ma trezesc sa fie tot…duminica.
