Vestea despre povestea mea de slabit s-a raspandit mai mult decat credeam ca o va face, mai mult decat am sperat. Periodic gasesc in inboxul emailului sau pe Facebook mesaje de la oameni care au citit si au hotarat sa imi ceara un sfat, desi sunt constienti ca nu sunt un expert in domeniu. Nu sunt doctor, nu sunt specialist in nutritie, tot ceea ce stiu am invatat din mers, studiind propriul meu corp si reactiile sale.
Nu ma dau atotstiutoare, dar o experienta de slabit intinsa pe o perioada de un an intreg imi face povestea interesanta in ochii celorlalti. E firesc, de fapt, sa fie asa. Suntem bombardati din toate partile cu informatii dintre cele mai diverse. Pe partea asta, a slabitului, vedem zilnic vedete care au scazut in greutate cu preparate miraculoase ca efect si restrictive ca prêt. Desi nu imposibil, este dificil de gasit un om normal, obisnuit, care nu a dat nici un ban pe pastile, ceaiuri si alte remedii mai mult sau mai putin banale, un om banal care a invatat sa fie propriul sau nutritionist.
Un exemplu de mesaj este el de mai jos, care s-a strecurat din pacate in Spam, motiv pentru care l-am gasit tarziu. Si, pentru ca m-a asteptat cuminte, mi-am zis ca merita un raspuns mai larg.
Din intamplare am nimerit peste niste articole din blogul tau si iarasi din intamplare s-au nimerit sa corespunda unei faze din viata mea…actuala. Sunt studenta si educatoare, imi place sportul si sa-mi traiesc viata si sunt suficient informata cat sa-mi traiesc viata cu o buna calitate. Dar momentan, fara sa am nici o trauma (gen despartire, somaj, etc) am luat enorm de multe kg. Si asta mancand – nu-mi permit sa spun ca ma ingras asa pur si simplu. Muncesc mult intr-adevar, dar ador munca mea, viata mea sociala, sentimentala… si totusi nu fac decat sa mananc cand am o pauza (ca o scapata, sincer). Din punct de vedere medical, no worries, dar eu incerc sa-mi impun un stop si nu stiu cum sa incep…Ma poti ajuta?
Primirea mesajului m-a flatat. Nu vreau sa ma dau mare, nu am pretentia sa fiu un exemplu pentru ceilalti, cu atat mai mult cu cat inca mai am cateva kilograme in plus, tot ce imi doresc insa, este sa arat si altor grasute ca se poate. Si se pare ca imi iese. Pentru ca asa este, eu am reusit si o poate face orice persoana sanatoasa, la care ingrasatul se datoreaza obiceiurilor alimentare proaste (pe care le cunosc atat de bine) si nu unor probleme de sanatate. Nu te poate ajuta nimeni cu adevarat, forta de a incepe asa ceva sta in tine si acolo trebuie sa o gasesti.
Da, vorbim de un drum lung si greu. Pentru mine a fost poate cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata. Vestea buna este ca acest creier al nostru actioneaza ciudat: daca este motivat o perioada de timp, se simte apoi in stare sa darame munti. Daca reusesti sa te apuci cu seriozitate de o dieta sanatoasa si sa o mentii cateva saptamani, ai mult mai multe sanse sa reusesti, pentru ca prima perioada este cea mia grea, cea mai plina de tentatii.
Asadar…ok, vrei sa slabesti, dar de unde incepi?
Primul pas
Fixeaza-ti un obiectiv mare si apoi imparte-l in obiective mici, cu termene concrete si realiste si modalitati de a-l implini pe fiecare. Nu e suficient sa spui « Vreau sa fac asta », ci sa detaliezi si modul in care iti propui sa reusesti.
Al doilea pas
Spune la toata lumea ce plan ai. Enuntarea publica ajuta, pentru ca iti va fi mai greu sa renunti si sa « scapi » in tentatii interzise cand toata lumea e cu ochii pe tine.
Al treilea pas
Asa cum am spus si in alt articol pe aceasta tema, ai putea sa incepi…cu o rochie noua. Ceva care sa actioneze ca un fel de triggger , un declansator de vointa. O rochie noua, una splendida, care sa nu te incapa. Asemenea rochii de vara, daca incepi vara, ca sa fii motivat sa iti respecti cat mai mult planul, cel conceput mai sus. Daca ai sa cumperi o rochie pentru sezonul urmator, te vei amagi ca mai ai timp sa slabesti ca sa incapi in ea si nu vei fi la fel de motivata. Am citit pe vremuri ca Monica Pop, directorul spitalului clinic de Urgente Oftalmologice a inceput sa slabeasca cu o asemenea motivatie. Nu recomand modul ei rapid si nesanatos de a slabi, vorbim aici numai de impulsul ala care sa te extraga din comoditatea si confortul macatului (o, si cat de bine il cunosc!) si sa iti dea un impuls de a face ceva pentru tine.
Ai multe kilograme in plus ? Nu-i nimic, exista si magazine cu rochii marimi mari foarte frumoase. Nu te arunca la masura 42, daca tu porti 54. Incearca un 48 in prima faza. Initial, kilogramele in plus se dau usor jos, abia dupa cateva luni de dieta incep sa se tina de tine ca scaiul de oaie.
Poti sa incepi asa:
Si apoi sa ajungi aici:
Iata solutiile care au functionat pentru mine: ceva de imbracat nou care nu imi venea si imi placea la nebunie, o prietena cu care sa pornesc la drum si sa ne povestim sincer, zilnic, ce am mancat si ce progrese am facut fiecare, dinti stransi si activitate multa, la job si in afara lui, in asa fel incat sa nu apuci sa te gandesti ca ai manca ceva bun. Ma uitam zilnic la poze din vremea in care eram slaba, visam la ceea ce voi face cand voi fi din nou asa. Primul lucru dimineata imi pipaiam burta, sa vad daca a mai scazut si de fiecare data constatam cu satisfactie ca am facut foarte bine ca nu am mancat decat un iaurt mic in seara dinainte desi simteam ca as fi putut devora o vaca intreaga.
A, si inca o vorba. Vrei o viata sociala activa? Ai putea sa o ai, daca ai cantari mai putin. Sunt multe grasute care o au oricum, dar….nu asa cum ar putea fi ea cu 20 de kilograme in minus. Ai putea urca pe munte fara sa gafai ca o locomotiva, ai putea dansa toata noaptea si ti-ar placea sa o faci, ai putea sa alergi la maratoane, sa te catari pe un gard, sa alergi supa autobuz sau sa alergi pur si simplu si sa iti si placa. Ai putea sa intorci capete pe strada.
As vrea sa mai spun, in incheiere, ca inteleg foarte bine si persoanele care spun ca ar dori sa slabeasca, dar nu reusesc sa se adune odata si sa inceapa. Sau sa mentina hotararea mai mult de doua trei zile. Obezitatea e ca o mlastina in care te cufunzi. Cat de jos poti sa cobori ? Cand anume cantarul incepe sa te panicheze ? In cazul meu, m-a panicam cam pana pe la 98 de kilograme, dupa care am depasit chiar si panica aceasta, inlocuind-o cu un fel de negare: stiam ca ma ingras pe zi ce trece, dar treceam in revista lucrurile bune din viata mea si evitam sa ma cantaresc. Ceea ce nu aflam, nu exista. Cumparam haine din ce in ce mai mari, imi stergeam transpiratia urat mirositoare, macam o shaorma xxl si ma prefaceam ca nu vad. Declicul adevarat s-a produs intr-o vara, la mare, cand m-am vazut in alta oglinda decat cea de acasa. M-am vazut cu adevarat, dupa ani de zile: un morman de carne care se revarsa peste bikini de nu se mai vedea bumbacul din ei, un morman urat, dizgratios….in care undeva se ascundea femeia pe care o stiam eu.
Pana intr-o zi.