Cum ma apuc de sport daca sunt prea gras? ma intreaba zilele trecute unul dintre cititorii mei care tocmai terminase de citit toata seria de articole despre slabit. E adevarat, nu a precizat exact ce inseamna asta in kilograme in plus, dar, avand in vedere ca formularea a fost exact cea de mai sus si apartine unui barbat (care, in mod genetic e mai putin preduspus catre exagerare), tind sa cred ca prea gras inseamna ca greutatea ii face miscarea dificila.
Toate articolele despre diete vorbesc si de asocierea cu miscarea
In general, articolele care se gasesc pe net vorbesc despre importanta sportului, a miscarii in dieta de slabire, dar ele se adreseaza marii mase a publicului, in care exista bine hraniti, grasi, grasuti si obezi. Obezitatea asta este insa si ea pe grade, nu compari un om de 90 de kilograme cu unul de 130, asa cum nici eu, la cele 80 si un pic de kilograme de acum, desi sunt grasa, nu ma compar cu monstrul marin care eram la 112 kg.
Cand vorbim despre sport in dieta, ne gandim aproape automat la un abonament la sala sau la o tura de lac alergata in parc. Da, se poate ajunge si acolo (si nu e rau deloc sa ajungi, dar nu intodeauna e bine sa pornesti cu asta).
Cand ai multe kilograme in plus si simplul mers devine dificil
Atunci cand o persoana are multe kilograme in plus inima sa este silita sa pompeze intr-un munte de grasime, insusi efortul de a merge este mare, asa incat singurul beneficiu pe care i l-ar putea aduce un abonament la sala ar fi ca miscarea s-ar face sub supraveghere si dupa indicatiile unui specialist, in speta antrenor personal (care costa). Dar tipul de miscare pe care l-ar practica la sala nu ar fi cu mult diferita de cea pe care, absolut gratis, o poate face acasa. Despre alergat ce sa va mai spun, cand ai obezitate de grad IV, de exemplu, alergatul pe o distanta de mai mult de 200 de metri este aproape un vis imposibil.
Cand ajunsesem la 112 kg simplul mers imi parea dificil. Indiferent unde trebuia sa ajung, cautam un mijloc de transport. Rareori faceam un act de vitejie si o luam pe jos de acasa catre metrou, doua statii de autobuz si la jumatatea drumului parcurs in pas usor, ma opream sa ma odihnesc. Uneori ma prefaceam ca ma aplec sa ma inchei la pantof pentru ca, desi burta imi cam taia respiratia, imi relaxam astfel coloana. Ma durea spatele, ma dureau gleznele, eram obosita tot timpul, dupa cel mai mic efort de acest gen, preferam sa ma uit la un film decat sa ies la o plimbare in jurul blocului, pentru ca mi se parea greu…prea greu. Dupa ce am slabit, acelasi drum a devenit lege: il parcurg cu pas rapid, de doua ori pe zi, ma relaxeaza si ma invioreaza
In plus, daca esti foarte gras si incepi o dieta, organismul este, in primele luni, prea stresat de restrictiile la care il supui si nu mai are nevoie de un stres suplimentar, suporta cu greu sportul intens. Asta nu o spun eu, tin minte ca aceeasi idee o mentiona pe undeva si Mihaela Bilic (asta daca vreti un nume de referinta in domeniu).
Cum ma apuc de sport daca sunt prea gras, asadar?
In doua feluri: fie faci miscare cu moderatie, supravegheat de un specialist, fie, si mai bine, imbini placutul cu utilul si te apuci, in prima faza, de singurul sport pe care il poti practica complet nesupravegheat, fara nici un fel de indicatii, care nu iti face rau momentan si nici nu costa: mersul pe jos. Mersul pe jos care conteaza si care arde calorii se face in pas alert, nu alene. Nu vei parcurge din prima zi kilometri intregi, ci vei mari treptat distanta parcursa. Limita o impui tu: atunci cand simti ca ai obosit. Eu am batut toate parcurile capitalei alaturi de sotul meu (care a fost, pe vremuri, gimnast de performanta si a ramas si acum un mare fan al miscarii), mai inceput cele mai mici, apoi cele mari. Faceam din miscare o distractie. o modalitate de a petrece timpul in doi.
