Unul din multiplele dezavantaje din viata de zi cu zi a grasilor o constituie vestimentatia. Nu ma refer aici la persoanele usor pufoase, care au numai cateva kilograme in plus, ci la un gras adevarat, obez, asa cum am fost si eu pana acum un an de zile.
Ei bine, cand intreg corpul iti este captusit cu perne generoase de grasime, marea problema nu ar fi ca nu iti gasesti haine, cum s-ar putea crede. Oferta magazinelor nu e foarte mare in aceasta directie, comparativ cu cea pentru normoponderali, dar, totusi, ea exista si iti sta la dispozitie. Ai putea spune ca ai, cat de cat, de unde alege. Teoretic
Si totusi…
Cand esti gras nu poti intra intr-un magazin chic, cum este acesta si sa alegi de acolo, de exemplu, o splendida pereche de pantaloni de dama, pentru ca, sa fim seriosi, si teoretic si practic, la masura XXXXL nu exista notiunea de splendid, exista, cel mult, aia de hai ca merge. Atata numai ca scopul hainelor nu este numai cel de a acoperi corpul, ci si de a-l infrumuseta, de a-i scoate in evidenta atuurile si a te face pe tine, posesoarea, sa te simti bine, chiar daca portofelul este gol. Daca nu credeti, intrebati orice femeie. Cu greu spre aproape imposibil vor reusi hainele XXL sa indeplineasca si scopul estetic.
Cand esti gras nu iti permiti sa te uiti cu prea mare atentie la pret si nici sa fii prea selectiva la material, ca risti sa ramai in fundul gol. Dar cum naiba sa nu fii selectiva cand, daca alegi un material prea subtire, fluid, de sub el se vor vedea toate suncile cum joaca, cum tremura ca piftia, la cel mai dizgratios mod.
Nici macar oferta vestimentara second-hand nu iti da voie sa alegi prea mult. Am studiat piata, am fost obeza cativa ani: doar 25% din magazinele second hand romanesti ofera si haine decente marimi mari (nu largite de purtat, ci marimi mari, da?) si doar maxim 10% au haine de acest gen cu o calitate foarte buna. Eu aveam un magazin de acest gen in cartier de unde m-am imbracat doi ani si ii ziceam de sanatate patronului ori de cate ori faceam de acolo cate o achizitie.
Stati, ca e si mai rau de atat. Oferta de care vorbeam exista, de bine de rau, dar nu poti sa profiti de ea asa cum ti-ai dori. Ma rog, de fapt ti-ai dori sa fii slab, dar pentru ca nu reusesti sa faci nimic in privinta asta, trebuie sa te multumesti cu adevarul dur: oricum nu te poti imbraca in orice haina.
Pantalonii scurti sunt un vis imposibil, picioarele care se vad mai sus de genunchi, captusite de celulita si noduri de grasime si/sau brazdate de vinisoare de vase crapate nu pot fi aratate in public daca ai o minima decenta. Rochiile mini la fel, tot un vis, dat fiind ca arata indecent spre caraghios pe o grasa, care suspina amintindu-si ce placut era pe vremea cand vantul ii umfla poalele si ii mangaia genunchii.
O rochie sau o fusta lunga mai merg, numai ca ele trebuie purtate obligatoriu cu pantaloni scurti pe dedesupt, pentru ca pulpele se freaca ingrozitor una de alta si ajungi sa te iriti de nu te mai calmeaza nici toata pudra de talc din lume. A, si bineinteles, o fusta masoara cat o fata de masa sau un cearsaf de plaja de doua persoane. Daca aveti senzatia ca exagerez, uitati-va la fotografia de mai jos in care ma revars pe stanci, facuta pe vremea cand ajunsesem aproape la apogeul grasimii mele si in care efectiv imi luasem in loc de fusta, de pe plaja pana la hotel, cearsaful pe care statusem cu sotul meu intreaga zi. Si uitati-va si la fotografia urmatoare, facuta un an mai tarziu, cand aveam vreo 30 de kilograme mai putin si tot nu eram slaba.
Puteti veni acum cu argumente ca exista si grase care sunt frumoase. Cazuri izolate, dar sunt, am avut chiar o colega in genul asta, o fata de o frumusete izbitoare. Si stiti ce spuneau in soapta majoritatea celor din jur? Spuneau: Doamne, frumoasa ar fi C! Ce pacat de ea ca e grasa…
Va rog sa ma credeti ca nu incerc sa fiu rea. Poate doar putin dura, dar sunt, inprimul rand cu mine, asa si cu greselile proprii. Nu am exagerat cu nimic din ceea ce am spus mai sus, sunt adevaruri neplacute si amare, probate pe pielea mea. Va intrebati, poate, de ce povestesc toate astea? Nu pentru ca imi plang de mila, asta ar fi culmea, cand stiu bine ca nu am nici o scuza pentru anii in care mi-am batut joc de corpul meu, ci pentru ca as vrea ca toate aceste povesti sa inspire cat mai multa lume. Puterea exemplului este uimitoare, o stiu si eu si o stiti si voi. Imi doresc ca acei care ma citesc sa gaseasca in randurile scrise o motivatie pentru a face ceva pentru ei, pentru sanatatea si viata lor. Cat inca se mai poate, cat inima nu a obosit sa pompeze intr-un morman de carne si slanina.
