Fericire la categoria XXL

botezSi duminica trecuta a fost botezul, petrecerea pe care o asteptam si pentru care ma pregateam intens, (asa cum bine stiti) inca de la capitolul cumparaturilor pentru grasi.

Inca de dimineata m-am apucat sa muncesc la mine, adica sa aranjez o mie de nimicuri care conteaza, ca viata nu bate filmul si nu ridica nici o femeie capul de pe perna in zori complet machiata si coafata, iar partea cu matasea pielii tale nu e decat metafora pura, in lipsa unui epilat, peeling sau cremuit corespunzator.

Tipa care trebuia sa ne ia cu masina de acasa, cumnata si prietena mea, a intarziat ceva, astfel incat Antonia (foto sus, eroina zilei) s-a lepadat de Satana exact in timp ce noi, cu mai putina frica de Dumnezeu (deh, varsta), l-am tot pomenit in diverse contexte, blagoslovind un semafor din Berceni, care ne-a blocat in traficul din zona pietei. Am ajuns fix la timp sa o vedem iesind din apa, inspumata de plans, o Afrodita in miniatura, cu pielea dulce si parfumata, de iti venea sa musti din ea ca dintr-un mar copt. Corul care canta in Catedrala Sfantului Spiridon parea un alai de ingeri, dintre care, copilul asta bun, lepadand aripile, coborase pe pamant si hotarase sa se intrupeze, spre fericirea tatalui si mamei sale.

Sarind, deci, artistic peste partea bisericeasca a povestii am mers cu tot alaiul la restaurantul unde urma sa bem sanatos in cinstea fericitului eveniment. Trattoria Verdi, pe numele sau, este o pizzerie eleganta in Bucuresti, pozitionata chiar in Parcul Tineretului, cu vedere, prin ferestrele largi, catre Sala Polivalenta. Gustasem de multe ori din deliciile acestei oaze de liniste intre copaci,mai ales de cand descoperisem acolo uleiul picant aromat, dupa modelul caruia imi facusem si acasa o sticluta magica.

Nu ma asteptam insa ca, decorat festiv, restaurantul aparent rustic, sa capete un aspect atat de elegant. Mese rotunde inconjurau spatiul de dans, lumina cadea generos, iar freziile mov de pe mese zambeau fundelor de satin de aceeasi culoare. Patronul, Mihai, era un tip cu care as fi pacatuit serios, daca l-as fi cunoscut in perioada aventuroasa a vietii mele, desi, ca sa fiu sincera, ma indoiesc ca ar fi cedat usor farmecelor, cel putin cat era in exercitiul functiunii, dat fiind ca s-a aratat pe tot parcursul petrecerii un exemplu de seriozitate si profesionalism. A trecut pe la fiecare masa sa verifice personal daca toata lumea se simte bine, mai ceva ca un mire, imi venea, de entuziasm, sa fac poze cu el, prea parea de acolo, din familie. De agatat, l-am agatat, dar in cu totul alt sens, intrucat, dupa cateva pahare de vin si un aperitiv senzational, am decis, Florin si cu mine, ca Trattoria Verdi este cea care ne-ar putea gazdui cu brio mica noastra nunta dorita si inca neprogramata.

Cu ganduri serioase, am luat asadar la judecat fiecare centimetru de spatiu, de la spranceana ospatarilor si pana la cabinele de toaleta, asa cum numai o viitoare mireasa stie sa faca, si zau ca nimic nu mi-a dat cu virgula. Aperitivul mi-a mangaiat papilele gustative cu o armonie de arome, de la sarat-afumatul cascavalului, pana la icrele tolanite pe un pat tartinat, de la dulceata avocado-ului si pana la andiva acrisoara, care sarutau amandoua cu foc un crevete, la adapostul unui cosulet de lipie prajita pe care, stiind de la MasterChef ca tot ce e in farfurie trebuie sa sa se poata manca, l-am rontait curioasa. A trecut testul si el, si sosul acrisor, in doua culori, al pestelui si cartoful copt in forma de para, care insotea friptura de porc, groasa, imbracata pe margini cu o foaie de coca.

aperitiv botez

Si intre toate aceste delicii, am dansat.

 – Sa nu-mi iei niciodata dragosteeeaaa, ingana Florin, cu ochii intr-ai mei, tinandu-ma tandru in brate. Vezi ce bine exprima Dan Bitman  ce simt? imi spune mandru.
Perfect, atunci eu mai stau prin zona asteptand partea cu “Ti-am luat un inel”, i-am replicat inspirata.

A ras, am ras si eu, fundele mov pe spatarul scaunelor chicoteau la randul lor satinat, frezile de pe mese zambeau in coltul petalelor lila, lumea intreaga radea si se arunca in sarbatoare. Si atunci am baut si am dansat din nou. Am jucat hore, am leganat balade si am unduit muzica latino. Si dansa fiecare kilogram al meu, atat de liber de griji si dezlantuit incat am o banuiala vaga cum ca mi se datoreaza cutremurele din Vrancea din noaptea de duminica spre luni. Cei din zona sa ma ierte.

Sorbeam adanc din paharul cu vin alb, parfumat si rece si fiecare inghititura era o victorie impotriva unei vieti sterse, banale, pline de griji, de care ma lepadam, ca Antonia cea mica la botezul de mai devreme. In jur erau oameni dragi care nu vedeau ca rochia mea semana cu o eleganta fata de masa pentru opt persoane, ci imi admirau ochii, lucind deloc discret, a fericire plina si larga cat sa cuprinda toate minunile universului.

10 COMENTARII

  1. Duminică am fost tot la un botez și tot la o Antonia. O fi venit la modă numele ăsta. 🙂 Deosebirea este că eu am fost la… muncă. Dar mi-a plăcut. Tocmai pentru că am văzut oameni fericiți.

    • Ia uite, ce coincidenta. Stii ca m-am uitat la fotografa noaastra si m-am gandit la tine? De fiecare data, de fapt, cand vad un fotof=graf la un asemnea eveniment, ma gandesc la tine.

  2. Initial am avut intentia sa frunzaresc articolul asta, dar mi-am facut curaj si mi-am luat o pauza si l-am citit "da capo al fine" si ma bucur ca am facut-o. Ai talent si asta vine din inima sau din sclipirea aceea din ochi…

    • Ma bucur ca ti-a placut, ingerasule, a fost o poveste fericita dintr-o duminica magica. multumesc lui Dumnezeu cand am parte de asa ceva. iar tie iti multumesc pentru gandul bun!

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here