Sa iti iubesti corpul. O calatorie catre mine

baie cu spuma si vinProfitand de zilele astea libere, am facut ce imi prieste mie cel mai tare, adica…nu am facut nimic. Ma rog, degeaba nu am stat, ci am dres o mie si una de chestiuni feminine: mi-am modificat modelul de pe unghii (de trei ori), am vanat orice fir de par rebel lasat pe piele de minunatul meu epilator Philips Lumea (numai de doua ori), m-am vopsit (din fericire pentru podoaba mea capilara, doar o data)  si am facut baie cu spuma. Adica nu doar cu spuma, ci si cu un pahar de vin alaturi, dupa forma de scenariu clasic: paharul cu picior si vinul rosu, sa fie kitsch-ul cinematografic complet. Si nu am, zau, nici o remuscare de constiinta pentru atat banalitate de scena, eu una m-am simtit deosebit, ceea ce va doresc si voua. 🙂

Nu de asta insa voiam sa va povestesc, dar nu imi iesea ideea fara introducere. Pierzand eu timpul cu aceste minunate nimicuri de importanta strategica pentru o muiere, m-am trezit inundata de un val de bine si de multumire, pe care nu l-am mai gustat de mult. Eram in cada, tragand cu sete dintr-o tigara si savurand o urma de Chianti, ramas ca printr-o minune din vremuri cu posibilitati bugetare mai generoase, cand am observat, cu placuta surprindere, ca ma balacesc destul de in largul meu, ca nu simt cum ma mai strang marginile cazii de baie, cum mi se intampla cu cateva luni in urma, de ma gandisem serios sa o inlocuiesc. Purtata pe valurile gandului de acest sentiment lejer de bine, mi-am dat seama ca incep din nou sa imi iubesc corpul.

Imi amintesc ca la inceputul lunii ianuarie, pe cand tocmai ce declaram deschisa lupta cu kilogramele, nu reuseam sa am fata de corpul meu un sentiment prea prietenesc, cu atat mai mult cu cat, initial, se incapatana sa isi pastreze formele, oricat ma straduiam. In cada cel putin, imi era tare greu sa seman cu o sirena, cand contururile imi aduceau serios mai degraba cu Moby Dick. Ei bine, lucrurile s-au schimbat si odata cu ele, mi-am amintit ce bine ma simteam candva in pielea mea, ce mult imi iubeam rotunjimile si cum multi altii mi-au impartasit sentimentele, facandu-ma subiect al admiratiei fatise si obiect al celor mai  fierbinti dezmierdari. Nu m-au placut toti, nici nu ar fi fost posibil, dar, totusi, suficient de multi incat gradul de incredere in mine si sentimentul puternic de auto-apreciere sa creasca apreciabil in timp.

Revenind la prezent insa…
Apa ma mangaia parfumata, vinul era aromat, fumul se ridica lenes, din faldurile de spuma, iar eu ma simteam alintata si  savuram. Ma savuram pe mine in pielea mea, cea noua, increzatoare, indrazneata… Inainte, obezitatea ma schimbase si nu doar fizic: ma facuse irascibila, deprimata (pentru ca oboseam din cel mai mic lucru), indiferenta fata de multe lucruri (pentru ca nu aveam energie pentru ele), rautacioasa ca o femeie neiubita si neinteresanta ca ora de chimie din liceu. Din pacate am inteles lucrurile acestea abia atunci cand ele au inceput, incet incet, sa dispara.

Nu am fost si nu cred ca voi fi niciodata o femeie subtire, fragila, delicata, dar imi amintesc bine – si fara falsa modestie – ca aveam candva rotunjimi ametitoare si moliciuni incitante. Si  merg catre vremea aceea ca intr-o calatorie incitanta la finalul careia am sa ma intalnesc cu un om care mi-e teribil de drag: eu.