Sa va spun un secret: strang bani de vacanta. Cate doi euro, trei euro, patru euro. Cand sunt opt odata e sarbatoare. Scriu si cand dorm, sunt sigura ca prin vise, undeva, ideile mele incearca sa ia o foma coerenta si degetele imi alearga pe cearsaf ca pe tastele calculatorului, de imi tot spune Mr SF de la o vreme ca il gadil in somn cand nu nimeresc ENTER din prima. Am o tableta, e lenta, dar tot mai buna decat carnetelul, ticai si pe ea in metrou si ma incordez cand nu nimeresc cu degetul corect, de se jura aia din jur ca joc cel putin Need for Speed.
Citesc mai putin, impart ganduri doar cand se zbat ele mai abitir sa iasa decat pot eu sa le trimit – pe ele inapoi la culcare si pe mine la treaba. Si sunt fericita. Mie cand imi da cineva un scop pentru care sa lupt, imi asterne la picioare o lume. Unii ma scot din liste, eu ii las in ale mele, dragostea nu e totdeauna zgomotoasa, chiar daca, pe alocuri imi mai vine sa strig: Sunt aici, dar nu o fac pentru ca imi dau seama la timp ca da, sunt aici, dar sunt in primul rand pentru mine.
Strang bani de vacanta. Am ales locul, am ales momentul, mai ramane sa ma aleaga si ele pe mine si sa se intample, dar ambitia mea e atat de mare si de incordata, ca nu ar indrazni cineva sau cevam daca nu ar fi cel putin sfarsitul lumii sa se puna de-a crumezisul pumnilor mei stransi.
Vreau apusul ala de soare, ala din visul meu pe un colt de plaja salbatica, unde nu se aude muzica, dar tipa pescarusi infometati. Nu vreau sa fac poze, doar sa fotografiez cu mintea lucruri dorite si apoi, peste iarna, cand intretinerea o sa fie iar mare sa le scot din tolba si sa imi tina de foame. Vreau sa beau o bere si sa mi se para apoi marea calda, cand intru in apa, pe intunecate.
