Home Diete si Sanatate Corp masura M, creier setat pe XXL

Corp masura M, creier setat pe XXL

haine-xxlStai sa incep cu scuzele, ca sa imi iau de o grija: stiu ca v-am asasinat cu postarile mele despre dieta, dar va rog frumos, mai suportati-ma putin, trec printr-o perioada atat de aglomerata, incat nu reusesc sa ma adun cat sa mai scriu si altceva decat, la cererea publicului, progrese la slabit si meniu de dieta si lauda de sine cat incape, ca din ea imi extrag forta pentru a merge inainte. Daca as da drumul in online, cum faceam pe vremuri, la o postare cel putin in doua zile, nu s-ar mai vedea atat de tare ca numai la kilogramele in minus imi e gandul, stiu, dar momentan nu reusesc sa procedez altfel.

Fac parte din genul acela afurisit de oameni care nu se pot concentra cu adevarat decat pe un singur lucru o data, nu am valente de Napoleon si nici nu vreau, asa pot eu sa scot la liman lucrurile: centrandu-ma cu toate fortele pe ele si gata!

Am fost, in saptamanile care au trecut, prin magazine, dat fiind ca in sacii mei de haine asteptand sa fie purtate erau o gramada de chestii misto, dar nu si bluze de vara, tricouri, maiouri, chestii care sa te faca sa mai uiti de caldura macar prin culoare si dimensiuni, daca nu si (idealul) prin material. Mi-am cumparat asadar de la Lidl si de la C&A cate un set de maiouri (apropo de cuvantul asta – am cautat varianta si am vazut ca exista oficial si forma maieu, dar, cu rusine recunosc ca nu stiu sigur daca este acceptata, asa ca raman la forma cea mai apropiata de stramosul maillot).

La marimea articolelor de imbracaminte voiam sa ajung insa. La Lidl am incaput in marimea M, la C&A, cel mai mic pe care l-am gasit a fost L, care imi este putin larg. Interesant insa in legatura cu asta nu e cum am intrat eu in niste masuri pe care altadata numai le visam, ci cum am probat, inainte de a cumpara mai sus metionate, mai intai XXL, apoi XL si in final L. Sotul meu suradea ingaduitor si vizibil bucuros de noile dimensiuni ale partenerei sale in timp ce punea la loc cu o rabdare de inger (de care nu ma cred, la randul meu, in stare), in cutii sau pe umerase masurile pe care le respingeam ca nepotrivite.

Practic, treaba sta fix in halul asta: subconstientul meu, incapatanat, de altfel, ca si proprietara lui din acte, stia…si inca mai crede ca eu port masuri mari, creierul meu se incapataneaza inca sa ramana setat pe XXL, nu si-a terminat programarea pentru Large, ce ma mai spun de Medium. E adevarat ca tot mai pipaie din cand in cand din antene adevarul de pe cantar si realitatea din oglinda si atunci se umfla de mandrie de nu mai incape in carapace nici cat incap eu in maieu masura M.


Discover more from Sexul Slab

Subscribe to get the latest posts sent to your email.