Pe pagina de Facebook Carrefour online Romania se desfasoara zilele asta un fel de concurs, avand ca premiu, prin tragere la sorti, unul din cele 3 cosuri cu produse sanatoase, fiecare in valoare de aproximativ 50 de lei.
Ieftina publicitate, dar daca exista o sansa mica de castig, chiar si asa, lasata in baza hazardului, lumea se inghesuie sa participe, mai ales ca mare lucru nu are de facut pentru inscriere. trebuie numai sa raspunda la intrebarea “Ce faci tu ca sa traiesti sanatos?”.
M-am inscris si eu, nu zic, ca am inceput sa cred in norocul meu dupa povestea cu voucherul Benson&Hedges. Si ma apuc si raspund la intrebare, dupa care arunc un ochi mai jos, la cei 98 care se bagasera in seama inaintea mea. Moment in care ma umfla rasul vazand cat de tare seamana majoritatea comentariilor. Am citit acolo de sport, de cei 2 litri de apa pe zi, de eliminarea sarii, consumul de fructe si legume, evitarea prajelilor si mezelurilor….Hai ca poate nu ma credeti, sa va arat printscreenul.

O sa ziceti ca nu e de ras, e foarte frumos si educativ. Bai nene, daca e sa te uiti la raspunsurile alea de acolo (me included), suntem o generatie de supli si sanatosi, ca aproape toti, ca scosi la tabla dupa ce am tocit toata noaptea, am recitat raspunsul ca la carte. In dat din gura suntem tari, dar ne tine taria numai cat dureaza drumul pana la shaormeria de la coltul blocului sau pana cand face nevasta niste chiftele din alea cum numai ea stie. Nu fac pe lupul moralist, ca daca eu eram mai breaza, nu ajungeam acum un an la o greutate cu rezonanta de numar de urgente: 112 kg. Zic, pur si simplu si cu tristete: ar trebui sa incercam sa facem mai mult din ceea ce spunem. Atat.
Discover more from Sexul Slab
Subscribe to get the latest posts sent to your email.






