You’ve Got Mail la final de poveste. Pana la urma a fost cu happy end.

you-ve-got-mailCand ma intreba cineva pe vremuri cum este pentru mine barbatul ideal, raspundeam invariabil: a beautifull mind si cu burta. Fara gluma. Inainte sa radeti, amintiti-va ca de gustibus non disputandum. Il voiam nu solid, ci putin supraponderal; il voiam inteligent, nu la modul comun, ci sclipitor. Il mai voiam dezinhibat si plin de umor. Mi-ar fi placut sa stie sa rada de el si uneori si de altii. In orice zi si la orice ora din tumultoasa mea viata sentimentala, as fi dat 75% sanse unui barbat solid si cu un inceput evident de burta, pe un musculos tras prin inel si prin aparatele salilor de fitness. As fi dat 50% sanse in plus unui om care m-ar fi facut sa rad in hohote. Am alergat dupa himere.

Care e rostul povestilor pe care vi le-am insirat in toate episoadele? Sa va amuz poate, sa fac o analiza a unei parti de viata, sa trag o concluzie. Cea din urma pentru mine in primul rand si pentru cei dintre voi care s-or intampla sa se regaseasca in vreo bucata.

Ma judec mai corect si mai dur decat ar face-o oricine. Am un raboj pe care mi-am insemnat pe veci niste lucruri. Unele imi vin in minte seara la culcare, stand cu capul pe un umar drag, anume ca sa nu ma lase vreo clipa sa uit sa apreciez ceea ce, printr-un noroc al sortii, am dobandit dupa merite discutabile. Altele nu ma lasa sa dorm si nici sa ridic pumnul spre cer intreband: De ce eu? Vin repede si fac pe moralistele: uite de ce, stai sa iti spun, chiar vrei sa stii?

Pe la finalul experientelor mele de indragosteala pe internet, ma e-mail-uieste unul, unul care nu parea deloc, la o prima si fugara vedere, eligibil, dupa standardele pe care mi le impusesera varsta si mofturile personale, si ma intreaba direct in loc de clasicul buna, ce mai faci: Ai 30 de ani, esti o femeie desteapta si atragatoare, independenta si dornica sa aiba o familie. Cum de esti singura la varsta asta? Nu a avut loc nici o intalnire, nu i-am raspuns, pentru ca nu am stiut ce sa ii raspund. Dupa destule intalniri de genul celor povestite in episoadele anterioare, ajunsesem sa ma intreb daca nu cumva eram totusi eu cea care avea o problema.

Toate povestile din articolele astea pot fi privite si invers. M-am gandit mereu. Ok, cum i-am vazut eu stiu, dar cum m-au vazut ei?

Calator distrat avea postat la profil, la intrebarea aceea gen Ce cauti? cuvantul cyber-sex, dar eu nu am vazut, ca am fost orbita de extaz citind ca avea 45 de ani si studii superioare si burta, iar la finalul descrierii nu am mai ajuns.

Soldatul urma sa plece in Afganistan, era legat de plecarea asta deja prin contract si nu a vrut sa ma stie traind opt luni de zile cu gandul ca poate nu se va intoarce, meritam mai mult de atat. Cand s-a intors totusi in viata, cu explicatia in dinti, a vazut pe Facebook ca sunt cuplata.

Copilul mi-a povestit cum e viata lui si cu cine o imparte, fara sa stie ca ma sperie oamenii care vorbesc prea mult de animalele lor de companie si prea putin despre prieteni umani, pentru ca imi e teama ca ascund ciudatenii, fara sa ghiceasca ca imi place la nebunie sa port tocuri si nu ma omor dupa mame soacre. Si s-a intrebat mereu de ce am ales sa dispar in loc sa-i ofer macar o explicatie.

Artistul venise la intalnire emotionat pentru ca ma placea intr-adevar si urcand scarile de la metrou repeta, cu poza mea in fata ce urma sa imi spuna. Iar cu recitataul poeziei nu si-a dorit decat sa ma impresioneze…cum putea banui ca va avea efectul contrar? De altfel, cand am disparut in taxi inchizand usa grabita mi-a dat mesaj imediat intrebandu-ma: esti cumva maritata si ti-a venit sotul acasa mai deveme decat prevazusei?

Luigi nu voia sa imi arate decat ca merit, in ochii lui, toata atentia din lume, nu si-a dat seama ca ma simteam sufocata.

Nu s-au intamplat lucrurile astea, la varianta lor ma refer, sau, daca s-a intamplat, eu nu am habar de ea, le-am inventat acum pe loc, dar ideea este ca s-ar fi putut intampla. Sunt doua fete ale aceleiasi monede, totul depinde de perspectiv. Sincer, nu v-am lasat chiar nici un pic pe ganduri?

Ati vrea un final al serialului? Uite unul, perfect real: sotul mi l-am cunoscut pe internet, pe nu stiu ce site de socializare; e prost spus ca l-am cunoscut, de fapt, l-am recunoscut cand m-a cautat, nu am nici meritul de a-l fi gasit, el m-a gasit pe mine. Fusesem colegi de banca in liceu, fusese primul baiat cu care ma tinusem de mana. Avea inceput de burta, era sclipitor de inteligent si plin de umor si cel mai bun prieten al sau era propriul caine. Viata e uneori teribil de ironica, nu stiu cum de nu rad de sa ma prapadesc chiar de fiecare data. L-am iubit imediat, iremediabil, ne-am casatorit. Trei ani si cateva mame de bataie mai tarziu, am depus divortul, ca prosopul il tot fluturasem si degeaba, arbitrul nu incheia meciul nici picat cu ceara.

A, nu finalul asta il asteptati? Si totusi pe asta l-as fi avut daca nu as fi intalnit un om care are cativa cm mai putin in inaltime si jumatate din greutatea mea si toata o valoreaza in aur. Nu are burta, nu e inalt si solid, s-a inscris in toamna sa termine liceul si nu l-a citit pe Sartre. Dar ma face fericita…sau mai degraba imi aduce multumire, ca deja fericirea pare un cuvant prea mare. Am spus povestea lui cand l-am numit Mr SF, dar nu are nici o legatura cu amorul pe internet.

Sigur, povestile de genul asta, cand te detasezi de ele, devin amuzante. Desigur, daca si vrei sa le tratezi asa. E usor pentru mine acum, stau pe margine si dau cu tastele in cine ma asculta. E putere oare asta? Cred ca putere e sa te arati in ele asa cum esti de fapt: uneori mica, neinsemnata, fraiera, naiva…sa iti accepti resusitele, dar si ratarile. Faptul ca a trecut timpul si lucrurile s-au aranjat in viata mea in directia dorita, ajuta mult. Ca prezentul e stabil si cu toti boii acasa, cum tare frumos mai spunea cineva intr-un comentariu anterior acestui articol.

Nu e de mirare, sper, ca dupa atatea aventuri pe internet am dezvoltat pretentii noi. Prima: cat mai putina comunicare pe internet. Actualul meu aproape sot abia deschide /inchide calculatorul si chiar si asta o face doar rareori si din greseala, mai exact cand trece neatent cu aspiratorul pe langa priza in care este bagat stecherul cu pricina.
Si da, il ador pentru asta.

13 COMENTARII

  1. da, uneori viata poate fi si ironica. chiar foarte ironica. ne dorim verde in tinerete si la maturitate ne dam seama ca numai albastru ne aranjeaza. visam feti frumosi dar ne multumim si cu calul din dotare uneori, pana apare fat frumos cu adevarat.
    imi place mult ca ai privit si din partea cealalta, ai sucit moneda sa vezi si fata ascunsa, sau nespusa. parca e mai simplu, parca te analizezi mai bine pe tine cand faci astfel.
    in final imi place concluzia… mult. prietenii stiu de ce :))… cei din viata mea reala zic. dar nu i bai, chiar de boii o mai iau si pe aratura, ii aducem inapoi acasa. asta i tot fun-ul pana la urma in a fi doi. sau mai multi.
    pupici si mult echilibru!

    • Valy, cand mi-ai spus prima oara expresia cu boii acasa, am ras in hohote, gandindu-ma cat de lejer se poate intrepreta. de aceea nu am putut sa rezista si te-am citat pe acilea.
      Pentru urarea cu echilibrul, ti-o intorc cu drag, apoi ma plec smerit si-ti multumesc, mi-l doresc tare, dar nu-i de nasul meu. Sau nu chiar atat de des cat as vrea.

    • Ei, doar suntem femei. Vrem echilibru pana-l avem. Dupa aceea atata batzaim barca sa intre putina apa, incat intra puhoi si tipam ca ne am udat. Dar nu din cauza noastra. Nuuuu, niciodata :)). Multumesc de citat, cateodata mai scot si eu perle demne de a fi citate. Cat sa ma umflu in pene si sa umblu pe strada mai tantosa asa. face bine la moral.

  2. :)) Si in aceasta privinta seamana sotii nostri. Al meu nici nu vrea sa auda de discutii online. La inceput i se parea ciudat ca discut cu oamenii care imi comentau pe blog. :))
    La fel ca si tine, m-am simtit mereu atrasa de barbatii care reuseau sa ma faca sa rad. Spre deosebire de tine, mie imi plac barbatii subtirei. 🙂

  3. Viața bate filmul. De cele mai multe ori și scenariile pe care ni le scriem singuri în mintea noastră și despre care suntem convinși că vor avea succes. Mi-am cunoscut soțul în prima zi de facultate, dar un cuplu am devenit doar în anul III. Până atunci nu ne suportam. Nici măcar nu ne învârteam în aceleași cercuri. Nu știu cum a devenit atmosfera romantică. Poate într-o vacanță de 1 Mai când m-a salvat de sub asediul insistențelor unui mult prea înflăcărat și deloc pe gustul meu individ. Sau poate când am împărțit emoțiile restanței la "Rezistența materialelor"? Sau cine știe… poate și desenatul împreună de roți dințate la proiectul de "Mecanisme" o fi avut rolul său. Dar cumva s-a întâmplat. 🙂 Ne-am căsătorit în anul IV. În curând se vor împlini 28 de ani.Uneori ne mai minunăm că ne-am suportat atâta timp. 🙂 Dar dacă ar trebui să aleg din nou… aș alege la fel.

    • 28 de ani Sonia? Wow! Ma intreb uneori cum este sa treaca atatia ani langa cineva….Ma intreb ce legatura se creeaza intre cei doi. Momentan admir asta, e un lucru minunat, dar depaseste un pic puterea mea de intelegere. Te invidiez in cel mai frumos sens al cuvantului. Iar modul in care povestesti e magic. Rezistenta materialelor? Si tata a avut restanta la asta, stiu sigur! 🙂
      Mi-ar placea sa stiu daca 28 de ani frumosi langa un om sunt rolul norocului sau al alegerii intelepte. Mi-ar placea sa scrii despre asta. Nu neparat povestea ta, ci cum ajungi la cei 28 de ani. Ce determina un om sa se uite in spate si sa spuna: "as face la fel!|. Sonia mea draga…te provoc! 🙂

  4. Pfuaiaiaiaiai! Ce ți-e și cu gusturile astea! 🙂 Vezi tu, ghinionistul ghinioniștilor, Macho al meu, să se trezească însurat cu mine, fan declarat al celor fără burtă și cu pătrățele pe abdomen! 🙂 Drept e că m-am îndrăgostit când era subțirel. 🙂 Dar, bine zici, inteligența și umorul mi l-au scos frumos în fața ochilor mai mereu. Ioah, nici el nu l-a citit pe Sartre, dar nu-i târziu, nu-i așa? Hi-ha! Poate-ar trebui să încep eu. 😛
    În ceea ce-i privește pe ceilalți, și aici nu mă refer la fostul soț, despre care ai scris cu atâta umor, e clar că au trebuit să existe, altfel ar fi fost prea monotonă viața ta. Iar soldatul n-are nicio scuză în ochii mei, dacă vrei să știi. Așa, gata, am terminat pentru moment, mă așteaptă un bebeștin. Te pupific!

  5. Nu am fost condusa de preferinte, pana la urma doar cu inima am ales si nu m-am certat ca ceea ce am visat nu a corespuns cu realitatea. De la ochi albastri am ajuns sa iubesc fiecare culoare. Lucrurile in comun, dorinta de a cladi impreuna orice, au contat cel mai mult.

    • Ai mare dreptate, Mihaela, dorinta de a cladi impreuna si orientarea catre acelasi tip de "constructie" primeaza!

  6. Dana, am citit randurile tale, o poveste de viata. Mi-a placut foarte. Scrii cu atata forta si viteza, incat, ai senzatia ca se pravaleste o cascada. O viata descrisa cu sinceritate, dezvaluind insa, foarte putin dar atat de mult, din caracterul unui om. Toate acestea spun multe despre personalitatea ta si despre omul de dicolo de monitor. Iti doresc sa ai o viata minunata, alaturi de omul iubit si sa va bucurati de fetita voastra, care o sa aduca mai multa magie si stralucire in viata voastra.

    • Gabriela, cuvintele tale ma incanta la fel de mult cum m-a incantat si povestea de pe blogul tau. Cred ca vizitele intre noi doua pot fi productive din punct de vedere literar pentru ambele parti pentru ca si tu scrii la fel: inchegat, plin de forta. Si imi dai idei.

LASA UN MESAJ

Please enter your comment!

* Bifarea casetei GDPR este obligatorie

*

De acord

Please enter your name here