Cand ma intreba cineva pe vremuri cum este pentru mine barbatul ideal, raspundeam invariabil: a beautifull mind si cu burta. Fara gluma. Inainte sa radeti, amintiti-va ca de gustibus non disputandum. Il voiam nu solid, ci putin supraponderal; il voiam inteligent, nu la modul comun, ci sclipitor. Il mai voiam dezinhibat si plin de umor. Mi-ar fi placut sa stie sa rada de el si uneori si de altii. In orice zi si la orice ora din tumultoasa mea viata sentimentala, as fi dat 75% sanse unui barbat solid si cu un inceput evident de burta, pe un musculos tras prin inel si prin aparatele salilor de fitness. As fi dat 50% sanse in plus unui om care m-ar fi facut sa rad in hohote. Am alergat dupa himere.
Care e rostul povestilor pe care vi le-am insirat in toate episoadele? Sa va amuz poate, sa fac o analiza a unei parti de viata, sa trag o concluzie. Cea din urma pentru mine in primul rand si pentru cei dintre voi care s-or intampla sa se regaseasca in vreo bucata.
Ma judec mai corect si mai dur decat ar face-o oricine. Am un raboj pe care mi-am insemnat pe veci niste lucruri. Unele imi vin in minte seara la culcare, stand cu capul pe un umar drag, anume ca sa nu ma lase vreo clipa sa uit sa apreciez ceea ce, printr-un noroc al sortii, am dobandit dupa merite discutabile. Altele nu ma lasa sa dorm si nici sa ridic pumnul spre cer intreband: De ce eu? Vin repede si fac pe moralistele: uite de ce, stai sa iti spun, chiar vrei sa stii?
Pe la finalul experientelor mele de indragosteala pe internet, ma e-mail-uieste unul, unul care nu parea deloc, la o prima si fugara vedere, eligibil, dupa standardele pe care mi le impusesera varsta si mofturile personale, si ma intreaba direct in loc de clasicul buna, ce mai faci: Ai 30 de ani, esti o femeie desteapta si atragatoare, independenta si dornica sa aiba o familie. Cum de esti singura la varsta asta? Nu a avut loc nici o intalnire, nu i-am raspuns, pentru ca nu am stiut ce sa ii raspund. Dupa destule intalniri de genul celor povestite in episoadele anterioare, ajunsesem sa ma intreb daca nu cumva eram totusi eu cea care avea o problema.
Toate povestile din articolele astea pot fi privite si invers. M-am gandit mereu. Ok, cum i-am vazut eu stiu, dar cum m-au vazut ei?
Calator distrat avea postat la profil, la intrebarea aceea gen Ce cauti? cuvantul cyber-sex, dar eu nu am vazut, ca am fost orbita de extaz citind ca avea 45 de ani si studii superioare si burta, iar la finalul descrierii nu am mai ajuns.
Soldatul urma sa plece in Afganistan, era legat de plecarea asta deja prin contract si nu a vrut sa ma stie traind opt luni de zile cu gandul ca poate nu se va intoarce, meritam mai mult de atat. Cand s-a intors totusi in viata, cu explicatia in dinti, a vazut pe Facebook ca sunt cuplata.
Copilul mi-a povestit cum e viata lui si cu cine o imparte, fara sa stie ca ma sperie oamenii care vorbesc prea mult de animalele lor de companie si prea putin despre prieteni umani, pentru ca imi e teama ca ascund ciudatenii, fara sa ghiceasca ca imi place la nebunie sa port tocuri si nu ma omor dupa mame soacre. Si s-a intrebat mereu de ce am ales sa dispar in loc sa-i ofer macar o explicatie.
Artistul venise la intalnire emotionat pentru ca ma placea intr-adevar si urcand scarile de la metrou repeta, cu poza mea in fata ce urma sa imi spuna. Iar cu recitataul poeziei nu si-a dorit decat sa ma impresioneze…cum putea banui ca va avea efectul contrar? De altfel, cand am disparut in taxi inchizand usa grabita mi-a dat mesaj imediat intrebandu-ma: esti cumva maritata si ti-a venit sotul acasa mai deveme decat prevazusei?
Luigi nu voia sa imi arate decat ca merit, in ochii lui, toata atentia din lume, nu si-a dat seama ca ma simteam sufocata.
Nu s-au intamplat lucrurile astea, la varianta lor ma refer, sau, daca s-a intamplat, eu nu am habar de ea, le-am inventat acum pe loc, dar ideea este ca s-ar fi putut intampla. Sunt doua fete ale aceleiasi monede, totul depinde de perspectiv. Sincer, nu v-am lasat chiar nici un pic pe ganduri?
Ati vrea un final al serialului? Uite unul, perfect real: sotul mi l-am cunoscut pe internet, pe nu stiu ce site de socializare; e prost spus ca l-am cunoscut, de fapt, l-am recunoscut cand m-a cautat, nu am nici meritul de a-l fi gasit, el m-a gasit pe mine. Fusesem colegi de banca in liceu, fusese primul baiat cu care ma tinusem de mana. Avea inceput de burta, era sclipitor de inteligent si plin de umor si cel mai bun prieten al sau era propriul caine. Viata e uneori teribil de ironica, nu stiu cum de nu rad de sa ma prapadesc chiar de fiecare data. L-am iubit imediat, iremediabil, ne-am casatorit. Trei ani si cateva mame de bataie mai tarziu, am depus divortul, ca prosopul il tot fluturasem si degeaba, arbitrul nu incheia meciul nici picat cu ceara.
A, nu finalul asta il asteptati? Si totusi pe asta l-as fi avut daca nu as fi intalnit un om care are cativa cm mai putin in inaltime si jumatate din greutatea mea si toata o valoreaza in aur. Nu are burta, nu e inalt si solid, s-a inscris in toamna sa termine liceul si nu l-a citit pe Sartre. Dar ma face fericita…sau mai degraba imi aduce multumire, ca deja fericirea pare un cuvant prea mare. Am spus povestea lui cand l-am numit Mr SF, dar nu are nici o legatura cu amorul pe internet.
Sigur, povestile de genul asta, cand te detasezi de ele, devin amuzante. Desigur, daca si vrei sa le tratezi asa. E usor pentru mine acum, stau pe margine si dau cu tastele in cine ma asculta. E putere oare asta? Cred ca putere e sa te arati in ele asa cum esti de fapt: uneori mica, neinsemnata, fraiera, naiva…sa iti accepti resusitele, dar si ratarile. Faptul ca a trecut timpul si lucrurile s-au aranjat in viata mea in directia dorita, ajuta mult. Ca prezentul e stabil si cu toti boii acasa, cum tare frumos mai spunea cineva intr-un comentariu anterior acestui articol.
Nu e de mirare, sper, ca dupa atatea aventuri pe internet am dezvoltat pretentii noi. Prima: cat mai putina comunicare pe internet. Actualul meu aproape sot abia deschide /inchide calculatorul si chiar si asta o face doar rareori si din greseala, mai exact cand trece neatent cu aspiratorul pe langa priza in care este bagat stecherul cu pricina.
Si da, il ador pentru asta.
