Unul dintre motivele pentru care ma bucur ca a venit toamna (in afara de ploaia asta mocaneasca care m-a tinut sub plapuma tot weekendul si mi-a incarcat bateriile) este faptul ca se termina vacantele. Nu doar a mea, ci ale tuturor din jur. Inclusiv ale actorilor, regizorului si producatorilor serialului Grey’s Anatomy, a carui debut de sezon 10 l-am savurat vineri seara. Initial fara subtitrare, dar m-am obisnuit asa, deci nu m-a deranjat. Intre timp a aparut si aceea. (Aviz amatorilor)
Un episod, Seal Our Fate, pe numele lui de scena, care a avut generozitatea de a mai fi si dublu (in jur de 86 de minute) mi-a amintit inca o data, ca si cum ar fi fost nevoie, de ce am facut o pasiune memorabila pentru acest serial care, slava Domnului, inca are succes la public, inca se filmeaza, desi de multe ori ma intreb: ce naiba vor mai inventa astia? Si de fiecare data gasesc ei ceva sa ma tina cu ochii lipiti de monitor.
Nici o grija, am sa sfarsesc postarea asta rezistand pornirii de a va povesti episodul, tentatiei de gospodina de a vorbi cu voi pe marginea lui, am sa savurez eu asa singura, in tacere.
E adevarat, nu a avut chiar replici savuroase, a fost mai mult o introducere in atmosfera, nu m-a lasat pe ganduri chiar cum obisnuia sa o faca; poate unde naratorul este de aceasta data Richard Webber, personaj caruia nu reusesc sa ii gasesc suficienta sare si piper, dar poate ca prefer eu mancarea prea condimentata, cine stie?
L-a mai vazut cineva? Oare exista si vreun barbat care sa il urmareasca? Nu stiu de ce, dar am ceva dubii…
Discover more from Sexul Slab
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
