Nu ma refer la varianta cu datului ceasului inapoi, care functioneaza doar o data pe an, toamna.
Nu, nu poti, din pacate, face ca ziua sa aiba mai mult de 24 de ore. Sau cel putin nu imi este mie in puteri, daca ati gasit voi metoda concreta fizica, platesc bine, numai sa aflu. In schimb, imi sta in putere sa storc de vlaga fiecare secunda din zi, cel putin pe cele in care sunt treaza. Si am citit ca unii au gasit metode de a eficientiza si somnul, a-l face mai odihnitor. Pentru partea asta mai am de studiat.
Din cariera mea de trainer, imi amintesc ca unul dintre cursurile cele mai dragi, era cel de Gestiune a timpului. In cadrul lui, dupa prezentarile de rigoare, dadeam participantilor un test. Le inmanam o pagina A4, plina de intrebari si ii avertizam ca nu au la dispozitie mai mult de 15 minute pentru a finaliza de rezolvat toate cerintele, alese anume sa NU poata fi rezolvate in timpul dat nici macar de un geniu, cel putin la o prima vedere.
La examinarea mai atenta, cursantul deja panicat de lungime listei ar fi putut citi ca subiectul numarul 1 era: Citeste cu atentie toate intrebarile inainte de a te apuca de lucru. Ei, as, cine mai pierdea timpul? Aveau de dovedit cat de priceputi sunt ei in a profita de fiecare secunda pe care le-o ofera batranul Chronos…si sfarseau prin a cadea in capcana sa. Pentru ca, imediat apoi, cerinta numarul 4 suna: Semneaza-te pe lucratre, pune pixul jos, priveste in fata si zambeste discret.
Dupa 5 minute, cautam insetata zambetul prin sala, dar pe unde se pierduse nu stiu, ca numai doi trei il gaseau si mi-l trimiteau de la mese. Restul, depasisera cerinta fara sa o respecte, crezand ca nu ii verifica nimeni si dorind sa castige timp. Acum lucrau din greu si din pacate inutil.
Ei, bine, astfel procedam in multe dintre aspectele vietii noastre. Pierdem timp pentru ca ne grabim, panica ne sopteste la ureche si din pacate nu este un sfetnic bun.
Ce fac eu, pentru propriul meu eficient time management?
Am dezvoltat, lucrand intr-un call center, la debutul meu in cariera bancara, abilitatea de a ma concentra pe o anumita sarcina si a ignora tot ce se intampla in jur. Cand ma concentrez, ridic metal in jurul meu un fel de zid de protectie, pe langa care trec, fara a-l atinge conversatiile colaterale, strigate, telefoane, muzica. Strategia functioneaza si la serviciu si acasa, la fel de bine. E drept, uneori MR SF se simte usor ignorat, dar nimic nu-i alunga mai bine aceasta senzatie ca un meci de fotbal. Orice meci de fotbal, din oricare liga din lumea asta mare.
Nu ma apuc de mai multe lucruri dintr-o data. N-as face decat sa ma copleseasca sentimentul apasator ca nu mai termin odata. Ca stau la birou de o ora si nu se vede nimic. Iau fiecare lucru pe rand, de la inceput pana la capat. In acest fel am satisfactia bifarii pe lista a sarcinilor si fiecare pas inainte se transforma intr-o batalie castigata, care compune putin cu putin, razboiul impotriva timpului.
In plus, mai am un secret, care ma ajuta la munca pe blog: daca ma apuc sa compun ceva, nu mai stau sa verific mailul, sa scriu pe facebook vreun mesaj sau sa verific la ce se refera alertele mici si rosii din partea de sus a ecranului. Scriu. Iar cand termin si muza pleca…atunci arunc o privire si pe Facebook.
