Asa cum stiti nu am avut parte de divort la notar si dupa cum se prevad lucrurile n-o sa am parte nici de succesiune la notar, tot la tribunal cred ca ma opresc. Nu ca as vrea eu, am o problema cu ursitoarele mele, care au zis din varf de bagheta ca nu imi e dat sa obtin nimi cu in viata cu usurinta si din prima. Bietele bunuri pamantesti a lui tata (subtiri, nu va imaginati averile lui Cressus) fac acum obiectul batailor mele de cap, ca prea ma umplusem de fericire cu statutul meu de proaspat divortata si alinturi de Lalici Licurici.
Pentru ca mai e un pic si se incheie anul de cand tatal meu ne priveste, pe mine si pe cea de-a doua lui sotie, de sus, dat fiind ca am un sentiment (motivat) ca urmeaza scandal mare in privinta dezbaterii succesiunii de pe urma lui, am hotarat sa imi apar drepturile. Asa incat am hotarat sa ma duc la notar pentru a da o declaratie de acceptare a mostenirii, ca sa fiu protejata de lege in cazul in care cineva (pe care il cunosc eu bine) intentioneaza sa ma ajute sa decad din drepturile mele de fiica mostenitoare a unei cepe degerate.
Nu despre mostenirea mea vreau sa va povestesc aici, cel putin nu acum, cand nu vad de ce ar interesa pe cineva, ci despre experientele mele minunate legate de asta. Momentan este debutul.
Succesiunea se poate deschide oricand, nu exista o data limita, dar pentru cazul in care intre succesori lucrurile nu stau roz, am fost sfatuita de un avocat sa ma duc, in termen de un an de la deces, sa dau declaratia de care va vorbeam, de acceptare a succesiunii. Declaratie care se da la notar. Notarul cere certificatul de deces, care se ia de la Primarie. Primaria cere buletinul si certificatul de nastere si de casatorie, daca a avut loc o schimbare de nume. care certificat de casatorie nu il aveam, ca eram in divort pana de curand, iar numele meu era, dupa cum stiti, altul decat al tatii..
Asa ca ieri am dat telefon la primarie, am aflat ce si cum si azi, mandra posesoare de zi de concediu, am plecat la drum. Pe aceasta cale as vrea sa declar in fata tuturor ca primarul meu de sector 4 Bucuresti, Cristian Popescu, zis Piedone, pe numele lui de scena, isi merita votul pe care i l-am oferit de doua ori la rand pana acum. Am sa il votez pana moare (el sau eu). In loc de birocratia care era pe vremuri, de ceva timp la primaria pe care o gestioneza gasesti numai doamne amabile, eficienta, politete. Aproape ca si cum nu ai fi in Romania. Si pot face comparatie, pentru ca atunci cand a trebuit sa imi scot un nou certificat de nastere am avut de-a face cu primaria unui alt sector, unde plimbatul oamenilor pe drumuri a ramas sportul preferat. Am intrat si pe site-ul primariei si le-am multumit ( nu o data, ci la fiecare interactiune). Stiu, e o tampenie sa multumesti ca esti tratat asa cum e normal sa fii, dar cand faci diferenta, simti nevoia sa oferi celor care ti-au oferit la randul lor, macar niste vorbe calde.
Cu certificatul de deces in dinti m-am dus la un notariat. Aici, iar paranteza si poveste.
Ma dusesem initial, cu cateva zile in urma, sa ma interesez de aspectul asta la un notariat de vizavi de casa, unde am fost tratata de un nene (care nu cred ca era mai mult decat un secretar, dar pana la Dzeu te mananca sfintii) cu o superioritate care mi-a adus lacrimi de umilinta in ochi. Macar daca aveam puterea sa ma enervez, dar nu o mai am, sunt sensibilizata si isterizata puternic dupa toate povestile de groaza din viata mea din ultimii doi ani si o recunosc cinstit. M-a intrebat printre altele Da’ pana acum ce-ati pazit de nu ati dat-o? ( n.a. declaratia de acceptare a succesiunii), chiar asa, textual: ce am pazit, ca si cum eu eram copilul de 10 ani care nu isi facuse tema la scoala si el proful care are intotdeauna dreptate
Am iesit de acolo cu un sentiment lejer de infractoare prinsa asupra faptului. Si am cautat pe internet un notariat. Glorios gand. Glorioasa inventia internetul. Am gasit un notariat la doua statii de centrul orasului, accesibil ca zona, ca mijloace de transport si ca preturi. Uite, ii dau numele ca sa ii fac reclama la eventualii bucuresteni interesati, e vorba de Notariat Tineretului (Tineretului se cheama zona, de acolo numele lor) si da, m-au platit pentru asta. Nu cum va ganditi voi, nu nu nu nu. Asta nu e un advertorial. M-au platit cu amabilitate, cu lipsa timpului de asteptare, cu costuri mici, cu informatii detaliate pe care le-am gasit si pe site si mi s-au oferit si fata in fata, cu un mod de a-si trata clientul cum nu mai speram, dupa experienta de care va povesteam mai sus. Cu profesionalism, fir’ar sa fie, ca stiu si eu ce inseamna aia si am tinut niste sute de ore de curs de Primire a clientilor acum cativa ani.
Pe doamnele de la Tineretului nu le-am invatat eu si clar nu aveam ce sa le mai invat. Stiau tot si aplicau ca la carte. Unde o sa merg eu de acum prima data cand am o problema care implica un notariat? La Notariat Tineretului, uite ca o mai spun o data, sa tina lumea minte. Si le-am pus si logo-ul in mijlocul articolului. Si apoi o sa le scriu si lor un mesaj de multumire, acum ca am terminat de povestit.
