Asa cum spuneam nu mai stiu cand, am tinut o caruta de cursuri in care voiam eu sa conving pe altii ca trebuie sa isi schimbe conceptia despre ziua de luni. Singurele momente in care mi-am urmat, natural si firesc, propriile sfaturi, au fost cele in care, indragostita in tacere de un coleg de servici, abia asteptam sa se termine weekendul si sa ma intorc la serviciu pentru a-l vedea. Aveam mult sub 30 de ani atunci si inca mai credeam intr-ascuns ca macar o parte din tot ce zboara se mananca. Dupa ce povestea s-a terminat, ziua de luni a redevenit tinta oftaturilor mele din adanc si motivul oficial al tuturor belelelor.
Si totusi…astazi e o altfel de zi de luni. Azi am aruncat la gunoi cele doua bluze negre in care mi-am petrecut ultimele multe luni si, in ciuda celor care m-au sfatuit sa o iau treptat, am facut exact ce mi-a spus inima: m-am imbracat in rosu. Azi mi-am propus sa traiesc, nu sa exist. Sa rad in hohote, nu sa zambesc.
Nu m-a obligat nimeni sa port doliu, ai mei dragi nu m-ar fi judecat, ingerii m-ar fi vegheat oricum cu drag, am facut ce am simtit. De azi insa am sa dau voie din nou culorii in viata mea. Am sa vad in culori, am sa respir in culori, am sa scriu in culori, dar, mai ales, am sa iubesc in culori.
E canicula pe aici pe la mine, e luni, e vara…e viata noua care rasufla.
