Asa cum spuneam nu mai stiu cand, am tinut o caruta de cursuri in care voiam eu sa conving pe altii ca trebuie sa isi schimbe conceptia despre ziua de luni. Singurele momente in care mi-am urmat, natural si firesc, propriile sfaturi, au fost cele in care, indragostita in tacere de un coleg de servici, abia asteptam sa se termine weekendul si sa ma intorc la serviciu pentru a-l vedea. Aveam mult sub 30 de ani atunci si inca mai credeam intr-ascuns ca macar o parte din tot ce zboara se mananca. Dupa ce povestea s-a terminat, ziua de luni a redevenit tinta oftaturilor mele din adanc si motivul oficial al tuturor belelelor.
Si totusi…astazi e o altfel de zi de luni. Azi am aruncat la gunoi cele doua bluze negre in care mi-am petrecut ultimele multe luni si, in ciuda celor care m-au sfatuit sa o iau treptat, am facut exact ce mi-a spus inima: m-am imbracat in rosu. Azi mi-am propus sa traiesc, nu sa exist. Sa rad in hohote, nu sa zambesc.
Nu m-a obligat nimeni sa port doliu, ai mei dragi nu m-ar fi judecat, ingerii m-ar fi vegheat oricum cu drag, am facut ce am simtit. De azi insa am sa dau voie din nou culorii in viata mea. Am sa vad in culori, am sa respir in culori, am sa scriu in culori, dar, mai ales, am sa iubesc in culori.
E canicula pe aici pe la mine, e luni, e vara…e viata noua care rasufla.
of, dănuţa, dănuţa! 🙁
apropo de roşu eu am avut un vis, pe când se săvârşeau cele şase săptămâni de când se stinsese bunicul meu, candela copilăriei mele. l-am visat pe el că îmi spunea să port o bască roşie pe care o aveam de cine ştie când. şi am înţeles că de acolo de sus, el mă priveşte şi lacrimile lui îl dor. a fost singura dată când l-am visat şi încă mi-e dor de el, dar de fiecare dată când port roşu mi-l amintesc.
cu siguranţă că şi tatăl tău zâmbeşte astăzi, într-o zi de luni roşie.
mi-e tare drag sa te aud, pisica draga. mi-e bine, stii? nu imi dau seama daca am reusit sa exprim, dar starea mea era de bine! deci rosu e culoarea in care ne viseaza ingerii pe noi…
exact asta am şi înţeles: că cei care ne iubesc şi trăiesc în sufletele noastre ne văd îmbrăcate în roşu. 🙂
Mă bucur pentru ziua ta colorată. Sunt convinsă că cei care au plecat sunt fericiţi atunci când noi, cei care am rămas, ne bucurăm din plin de viaţă. Îţi doresc o vară cât mai plină de culoare. 🙂
Sonia, bucuria ta se simte de aici, ma crezi? De aceea iti intorc insutit gandul bun!
Imi pare rau ca nu am apucat sa citesc prea mult in saptamana care a trecut, dar de mane ma apuc de vizite la dragii mei dragi..
E bine asa. Conteaza ceea ce crezi nu ceea ce arati. O colega budista mi-a spus odata ca exista in viata cicluri de12 ani. La 12 ani odata se petrec lucruri triste. Apoi totul revine la normal. Am crezut-o.
Si la chinezi cred ca tot cicluri de 12 ani sunt. Nu mi se pupa mie cu varsta ciclurile astea…am hotarat sa cred asa: PRIMII 35 DE ANI SI ULTIMII 35.
Pai nu trebuie sa se "pupe" caci te poti naste undeva intre doua cicluri.
A…atunci …da.
Surprinzător articol! Ca şi psi, mi-am visat bunica fără batic, cum o ştiam Am visat-o tânără, cu poşetă pe umăr( ţăranca din ea …şi poşeta), pe mătuşa care m-a crescut îmbrăcată într-un costum bordo, iar pe tata in verde. Culorile celor de dincolo sunt diferite, dar nu închise. Oricum ar fi, m-ai trimis cu gândul la ai mei plecaţi. Eşti un om bun! Azi gândesc …în roşu!
Se vede din Lună că ţi-a intrat CURCUBEUL în casă!!!
Să ai mereu culoare în noua ta lume și zâmbet pe buze. Cred că cei de sus ar zâmbi și ei.
Imi suna a eliberare… Ciudat este ca rosu am ales si eu imediat dupa ce am renuntat la doliul pe care il purtam (de gura mamei) pentru tata. Doar trei luni a tinut perioada neagra, cea pe care am aratat-o lumii, insa in suflet inca mai port o banderola intunecata, cu toate ca s-au scurs aproape 30 de ani de atunci… 🙁
Iti suna bine, eliberare, asta simt.
Mă bucur pentru roşul tău de azi. Ce zici şi de un dans?
http://www.youtube.com/watch?v=iFcuN2zI3u0
Lady in red…ce frumos! Multumesc de invitatie, Carmen…