Cine a zis ca ai nevoie de cine stie ce tactici? Barbatii se pastreaza alaturi cu gogosi, concluziona filozofic acum cateva minute iubitul meu, prabusit pe canapea, ca un carabus imens, cazut cu fata in sus, numai ca in loc sa dea din picioare disperat, el isi mangaia tacticos burta, cu zambetul acela de multumire casnica pe care nici spalatul vaselor si nici drumul pana la Mega Image-ul de la parterul blocului (cand descoperisem ca am terminat zaharul) nu reusisera sa i-l stearga de pe figura.
Totul a inceput cand am iesit la plimbare si am batut parcul Herastrau in lung si in lat. Mergeam de mana si vorbeam vrute si nevrute in timp ce soarele ne sclipea in ochi. Era o senzatie atat de placuta, incat nu resuse sa o compar cu nimic: sa mergi agale, povestind, sa faci planuri….sa auzi cum un barbat cu care imparti casa de aproape doi ani iti spune ce bine se simte cand ii esti aproape si ce fericita e viata lui langa tine; ai sentimentul ca daca intinzi un pic mana, poti sa atingi cu varful degetelor norisorii pufosi care-si desfasoara rochitele de spuma pe cerul unui calduros si incredibil de luminos februarie. Sa vezi un copac cu frunze subtiri, albe, care de la departare pare inflorit si apropiindu-te infiorat, sa simti cum primavara iti explodeaza in suflet, grandioasa renastere a vietii si sperantei – pentru a descrie cum se cuvine scene de genul aceasta nu voi avea niciodata suficiente si potrivite cuvinte, trebuie sa inchideti ochii si sa va imaginati.
Dupa patru ore de plimbare am decis ca meritam o recompensa. Am cumparat o cutie cu gogosi mici, cerculete aurii pline de sirop de ciocolata si le-am mancat printre sarutari, am lins crema si degete si buze dragi, am ras pana cand, ridicandu-ne usori, sa mergem mai departe, am simtit cum buletinul ni se usureaza de niste ani. Vreo douazeci, pe putin, dar cine ii mai numara?
Plecand din parc, mana lui, strangand-o pe a mea, era lipicioasa, gogosile ne amagisera foamea dar, viclene, abia ne deschisesera pofta. Asa incat, ajunsi acasa, ca sa ma razbun pana la capat dupa cele sase saptamani de dieta pe care corpul meu le-a indurat eroic pana acum, dar si ca sa imi recompensez barbatul care a indurat lipsuri dureroase, masurabile in bere si ciocolata, numai de dragul meu, ca sa nu imi faca pofta, am hotarat ca regula nu e regula fara o exceptie satisfacatoare si m-am apucat sa fac ceva dulce.
Gogosile nu sunt deloc greu de pregatit, mai ales ca de multe ori o gospodina are in casa ingredientele necesare, nu e nevoie nici macar de un drum pana la hypermaket, sunt delicioase si potrivite pentru o seara de weekend in care ai pofta de ceva dulce sau chiar pentru petreceri copii, veti vedea cum cei mici vor goli cu viteza luminii platoul pe care se odihnesc rumenitele.
Am amestecat 125 de ml de apa calduta cu tot atata lapte, am topit inauntru 60 de grame de unt si 3 galbenusuri, apoi 100 de grame de zahar, doua pliculete de zahar vanilat, coaja de la o lamaie si jumatate de lingurita cu sare. Am pus toata aceasta compozitie in cuva masinii de paine, adaugand deasupra 500 de grame de faina si in varf am golit un pliculet de drojdie Dr Oetker. Mi-am pus un pahar cu vin, ramas de aseara de la seara in doi de Valentine’s Day si am asteptat ca masina sa isi faca treaba. La programul special pentru paine, aluatul s-a invartit, amestecat, batut, apoi s-a odihnit si dospit pana cand i-a crescut inima de bucurie.
Am intins o foaie de aluat pe masa unsa cu ulei, am taiat cu gura unui pahar rotocoale galbui pe care le-am prajit in ulei incins si tavalit prin zahar pudra.
