Unele relatii sunt ca rochiile lungi: nu stii ce e pe dinauntru pana nu le ridici poalele si odata ridicate, se considera ca ai mers prea departe ca sa te mai poti razgandi, sa spui gata, eu nu mai vreau. Valabil fix din ambele perspective, avertizez ca sa nu ziceti ca am ceva cu barbatii.
De fapt cu barbatii ceva am, ca sunt femeie normala, (aproape dublu) majora, vaccinata si nu tocmai de mult iesita de pe piata cautarilor matrimoniale, iar profunda cugetare mi-a debitat-o tot un barbat si culmea, nu ala pentru care imi pusesem poalele-n cap, ci unul dintre cei cu care nu aveam nici cele mai vagi intentii de genul. Probabil a simtit asta si si-a permis luxul de a fi sincer. Si tot de fapt, daca ma gandesc mai bine, nu gresea prea tare.
Nu stiu de ce, dar uneori, intr-o relatie sentimentala ne purtam de parca celelat ar incerca sa ne prinda in capcana. Prudenti pana aproape de a abandona cursa inca inainte sa se dea startul, ascunsi pana la minciuna (nevinovata) si tristi fara sa ne dam seama
Ba stai ca stiu, se intampla pentru ca in mai mult de 50 % din cazuri primim aproape jumatate din ce am investit, in restul un sut undeva si de la atatea cazaturi ne e tabacit fundul. Sansa ca lucrurile sa stea bine de la cap la coada (vietii) e minuscula. Si totusi, daca pornim cu zidurile inaltate, ne taiem craca de sub picioare singuri, ca e posibil sa nu se gaseasca niciodata Fat Frumos-ul sau Cosanzeaza care sa fie dispusa sa darame, caramida cu caramida, constructia elaborata a temerilor noastre. Si mai rau decat sa cazi cu aripile frante e pana la urma sa nu fi zburat defel.
Unele relatii sunt ca rochiile. Lungi si degeaba. Personal, le prefer variante de rochii lungi BBY. Macar sa incite si sa te indemne sa cercetezi, visand sa dezvaluie, discret, sansele unei fericiri la care ai putea ajunge, daca….
