Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti dimineata cu sentimentul ca urmeaza sa vi se intample lucruri bune? Ca e prima zi din restul vietiii voastre si restul acesta, tot, va fi mai frumos decat pana acum?
Am visat la Balcic de cand am citit prima oara Panza de paianjen a Cellei Serghi. Copil fiind, mi-am pregatit in gand tineretea prin orasul de vacanta al Dianei, mi-am dus visele catre el ani si ani, era coltul de vis in care agatam sperantele catre o iubire nemuritoare, sagetile dorului sfasietor si aleanul sufletului parguit de bine.
Cand l-am vazut in sfarsit, in graba unei luni de miere care prevestea casnicia de fiere, am simtit ca nu il pot lua cu mine, ca nu pot vorbi despre el. Si am realizat cand am citit povestea despre Balcic a lui Adrian ca trebuie sa ajung din nou, sa il vad asa cum stiu eu sa vad un loc si apoi sa va povestesc despre Balcicul sufletului meu.
Si ma trezesc intr-o buna dimineata, de pilda asta, ca simt fara putinta de-inselare ca toate imi stau in putinta, aproape, realizabile, doar sa intind mana sa le culeg.
Asa ca indraznesc sa imi aduc visul pe pamant si in fata voastra. Nu stiu cum il voi implini, dar cred ca pot, cred cu toata forta sufletului si in ciuda pustietatii din portofel: am sa revad Balcicul anul asta.
Il voi vedea si il voi pune pe hartie. Il voi vedea fara griji, fara harta, ratacind pe strazi, intre deal burtos si mare curba.
Daca imi propun, voi reusi cumva, stiu sigur. Asa ca asta fac: imi propun.
PS Stiti cumva vreo firma care organizeaza excursii (eventual City Break) cu transport inclus catre Balcic si in octombrie? Ca atunci am concediu abia…
Update: un hotel minunat recomandat de Petala Calatoare si numai bun de visat este Los Dos Gallos
