Fucked up

Cand stau si ma gandesc la cat am fost de fucked up candva, imi vin in minte mereu alte si alte lucruri si interesante nu sunt faptele in sine, ci reactia mea la ele de-a lungul timpului. Mi-am amintit de exemplu adineaori urmatoarea faza: aveam pana in 30 de ani, ma intalnisem pentru o bere de socializare la un moment dat cu unul cules de pe-un site de dating. Tipul nu parea prost deloc, punea cratimele unde trebuie, acorda subiectul cu predicatul fara exceptie, conversasem decent cateva zile, dar isi dusese la zero infinit orice sansa de a lega o relatie cu mine in momentul in care spusese, tanananam: ca idolul lui in viata e Michael Jackson. Nu se intampla in vremuri chiar imemoriale, cum spuneam, pe la vreo 30, plus minus un an, dar muuuult departe de replici de liceu, cel putin ca varsta biologica. Faza e ca de ce o spusese? Ma vad si acum cum stateam la masa aia: aveam un maieu rosu, eram subtire si bronzata si calda, sigura pe mine, imi era evident ca el ma placea al naibii, se vedea dupa ochi, o femeie stie clar intotdeauna lucrurile astea atunci cand nu ii pasa de ele si niciodata cand si le doreste, iar confesiunea asta a lui venise cu o naivitate induiosatoare, asa, ca un fel de secret profund al sufletului. Nu glumesc deloc si nici el nu  o facuse, o spusese nu doar serios, ci atat de adanc asa si patruns, ca nu se ivea nicio prezumptie de gluma ca sa-i acord macar tardiv o scuza, cu mintea de acummacar. Pot sa jur ca in secunda aia am reusit mental, fara sa ating, sa ii blochez contactul cu numarul in telefonul meu mobil, atat am fost de ingrozita de perspectiva de a-l mai intalni si alta data, vreodata in viata asta.

Cu toate astea cand am terminat berile si s-a inchis si barul care ne cazase date-ul, sa vedeti dilema pe capul meu: barul era fix langa casa mea, el venise cu masina, deci nu putea conduce cu alcool la bord, daca lua un taxi pana acasa ar fi trebuit sa se intoarca a doua zi dupa masina, iar eu eram atat de ingrozita sa il mai vad dupa seara aia, daca dadea necuratul sa ies din bloc fix cand ar fi venit el dupa masina, nuu, nu mergea. Asa ca l-am dus acasa cu gandul ca doarme cateva ore pana se mai elimina natural din alcool, apoi dispare fara pretext la purtator de a mai reveni in viata asta prin zona mea.

Zis si facut: l-am dus acasa unde l-am culcat ca pe un copil si ca sa adoarma mai bine si mai repede am facut sex. Cum nu intelegeti de ce? Bine, hai sa va explic logica mea de atunci: daca simti ca nu vrei sa mai auzi nici macar un cuvant articulat din partea unuia, nici confesiuni, nici declaratii, nici povesti, dar il vezi ca el a descoperit in tine compatibilitati nesperate si vrea sa spuna chestii si nu se opreste, il fwti ca sa taca naibii din gura. Ulterior nu te dezamageste la partea cu adormitul, o bifeaza la secunda. Baaaai, cat de fucked up sa fii ca il loc sa trimiti omul acasa cu taxiul, sa il bagi in pat ca sa se creada pe teren sigur, sa taca, a doua zi sa dispara fara drame si explicatii si abia apoi sa afle ca e forever? Dap, fix atat de fucked up, chiar si atunci sesizam foarte vag absurdul situatiei, dar radeam de el si de mine, ca nici in filmele americane nu se prinde eroina ca nu e de ras decat cand e prea tarziu si e gata sa isi rateze printul pe motiv de minti duse cu pluta. A trebuit sub presiunea sociala sa respect si eu pe plan local  traditia, de asta de fapt nu ma mai mir deloc ca viata mea a prins intorsatura pe care o stiti si o scriu, era complet previzibil sa o ia razna in moduri imprevizibile. Cred ca daca incercam un drog cinstit, eram pe termen lung mai safe, dar na, la vremea cand se intampla asta, drogurile nu erau pe toate drumurile, barbatii da, asa ca am ales si eu dupa  oferta cea mai la indemana si dupa ce mi se imprimase in creierul de elefant.

Spuneam ca e interesant de fapt de analizat pentru mine acum nu faptul in sine, ci modul meu de a-l privi. Initial, imediat ce s-a produs ma distram si chiar eram mandra de mine: uite cum reusesc eu sa nu ma las atinsa de nimic, uite ce detasata sunt. Ulterior, mandria a reusit sa se amestece cu putina rusine, un sentiment difuz aparuse si imi insinua ca in poveste nu tipul ala fusese cel defect, ci eu, dar nu stateam sa analizez prea mult, oricum mortul de la groapa nu se mai intoarce, imi ziceam, fix in timp ce ma ingropam pe mine. Asta era in freeze. Apoi a venit rusinea adevarata si revolta. Cum am putut sa fac asa ceva? Si nu revolta de mila aluia oarecare, ca era un biet human being, ci pentru ca eu NU eram unul, nici macar femeie, nici macar o curva, curvele sunt destepte sau vicioase sau disperate, eu eram doar un robot jalnic.

Iar acum simt tristete. Tristete pentru mine, cea care nu am stiut sa fac mai mult. Cautam conexiune in timp ce ma feream de ea ca dracu de tamaie si asta eram dinainte de a intra in freeze, de asta am stat atat de amar de vreme in el, ca freeze-ul a fost un mecanism de aparare perfectionat fata de o rana pe care violenta nu a produs-o, ci doar a adancit-o. E mai mult acolo. Trebuie sa aflu de la ce a inceput totul.